Horoscopul de astăzi, 25 februarie 2020

O zi cu reuşite. Avem energie, motivaţie, să facem ceva care ne-ar prinde bine şi nouă şi familiei şi-o să fim de neoprit. Vibraţia zilei este 7 şi o s-avem fermitate în decizii.

PEŞTI

Se poate să aibă loc o întâlnire importantă şi să şi luaţi o decizie de viaţă personală, continuaţi o relaţie, ajungeţi şi la căsătorie. E animaţie la voi – semn că se-ntâmplă ceva şi o să luaţi un avânt surprinzător – în cariera – sau în viaţa personală – pot fi şi bani, cadouri.

BERBEC

O să vă gândiţi la o ieşire pe undeva la sfârşit de săptămână, să luaţi o gură de aer, să vă tihnească sejurul în doi. O să mai faceţi câte ceva şi pentru sufletul vostru şi să vă simţiţi mai bine, să crească şi stima de sine, să fie un reviriment pe mai multe planuri.

TAUR

O să intraţi într-o combinaţie cu nişte prieteni ca să găsiţi cea mai bună variantă de petrecut timpul liber – un sport ori altceva. Se poate să primiţi o confirmare că s-a aprobat un contract de afaceri, că vă puteţi deplasa ca să vă puneţi de acord cu partenerii de lucru, să fie sincron.

GEMENI

Se poate s-aveţi un examen, un interviu şi o să primiţi un accept, vi se deschid nişte uşi, va fi o relansare. O să vă fie în sfârşit, apreciat un proiect la care aţi lucrat şi să primiţi bani, o funcţie, ori o postură de care-o să fiţi încântaţi

RAC

Poate rezervaţi de pe-acum bilete de vacanţă, dacă le găsiţi la un preţ bun, cu o reducere considerabilă. Apare o conjunctură numai bună de revendicat nişte drepturi şi o să primiţi ce-i al vostru, o să deveniţi stăpâni pe situaţie c-aţi fost într-o derută totală.

LEU

Poate o să faceţi şi voi un control medical, să daţi refresh organismului, poate ţineţi şi o dietă. O să faceţi rost de nişte bani, în completarea salariului şi o să vă mişcaţi în week-end, vă duceţi cu copiii într-o staţiune turistică, să vă dezmorţiţi şi să vă aerisiţi.

FECIOARĂ

O întâlnire emoţionantă cu cineva care vrea un răspuns de la voi şi o să fie un adevărat test al sincerităţii. O să reglaţi o situaţie contractuală şi o să vă bucuraţi de nişte privilegii, n-o să mai lucraţi în pierdere, ca pân-acum

BALANŢA

Se pare c-o să revină cineva care n-a putut renunţa definitiv la voi şi are încredere că puteţi fi din nou împreună. Relaţia cu anturajul se activează, se pare c-o să alocaţi un timp ieşirilor pe la mondenităţi că n-o să mai fiţi la fel de ocupaţi ca şi până acum.

SCORPION

Visaţi la cineva care vă poate fi alături şi pentru totdeauna, dacă şi persoana respectivă simte la fel ca şi voi. Se poate s-aveţi cursuri, examene, o fi o specializare de câteva luni şi să luaţi mai mulţi bani dup-aceea, c-aveţi mare nevoie de un surplus financiar.

SĂGETĂTOR

Se pare că vreţi să aveţi şi voi un suflet alături, să va-nsoteasca în lungile voastre călătorii. Va mai luaţi câte ceva prin casă, faceţi tot posibilul să reamenajaţi şi să completaţi toate lipsurile să fie frumos şi confortabil, ca să vă simţiţi cu toţii bine.

CAPRICORN

Poate le găsiţi copiilor o şcoală, un club sportiv, artişti, ori tehnic pe care să le frecventeze ca să înveţe ceva deosebit. O să perfectaţi nişte acte, vedeţi şi ce facturi mai aveţi de achitat şi o să fie totul reglat din punct de vedere financiar, să va-ncadrati în bugetul propus.

VĂRSĂTOR

O să revină cu o rugăminte un partener de afaceri ca să bateţi palma, c-aţi tot amânat momentul – îi spuneţi, oricum, ce-aţi hotărât. Se poate să luaţi o primă, bonuri valorice, s-aducă partenerul de cuplu bani în casa şi să cumpăraţi ce v-aţi propus de la sfârşitul anului, c-aţi aşteptat destul.

Sursa Stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...