Tudor Benga, deputat USR Brașov, recunoaște că unele măsuri guvernamentale sunt aberante, ineficiente și mai ales neasumate politic

Dacă afirmațiile veneau de la opoziție, atunci erau puse imediat pe seama subiectivismului, a dorinței de a acumula capital de imagine. Afirmațiile care urmează vin însă de la un parlamentar al puterii, care recunoaște că se acționează adeseori fără discernământ și ineficient, iar asta din cauza neasumării politice.

Tudor Benga, deputat USR de Brașov: ”Mă abțin de niște luni bune deja să o zic, dar trebuie să o zic. M-am abținut s-o spun și fiindcă este și gălușca noastră, a USR-ului, și iar mi se vor leza diverși colegi deși le-am zis de atunci că nu facem bine ce facem. Însă trebuie să o zic din două motive: unu, fiindcă ipocrizia PSD-ului depășește orice limite zilele astea. Și doi, ca măcar să învățăm ceva din brambureala ultimelor săptămâni. Și să pricepem odată, cu toții, aleși și alegători, că prima și cea mai importantă responsabilitate a celor votați în funcție publică este să răspundă în fața oamenilor pentru deciziile luate în numele lor.

Tot bâlciul ăsta cu măsurile ultimelor zile, cu inchisul magazinelor la 18.00 și inchisu-n case la 20.00, cu sus carantina jos carantina, incidență de 4 și de 7.5, cu CNSU-ul vieții care ia decizii de pe o zi pe alta cu impact direct asupra libertății de mișcare a milioane de oameni și GCS-ul ascuns de ochii lumii, pleacă de fapt de la un vot dat în Parlament în primăvara trecută.

Un vot dat pe 13 mai 2020 mai exact, pe plx-ul 251/2020 devenit apoi legea 55/2020. Este legea care reglementeaza starea de alertă și a fost votată covârșitor, deși nu unanim, de toate partidele care erau parlamentare și anul trecut și sunt parlamentare și anul ăsta. Iar votul ăla de fapt a fost o ditamai lașitatea întregii clase politice care a preferat să delege unor funcționari nealeși de nimeni responsabilitatea unor decizii cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a douăzeci de milioane de oameni. Ca sa nu trebuiască politicienii să asume direct decizii complicate si nepopulare în plin an electoral.

PSD-ul anunță ieri cu surle și trâmbițe că atacă în contencios măsura de închidere a magazinelor la ora 18. Foarte frumos, minunat, cavalerii pe cai albi ai PSD venind să salveze țărișoara. Păi stimați ipocriți de la PSD cine a votat anul trecut să dați Guvernului și CNSU puterea de a face fix asta, să schimbe programul magazinelor de pe o zi pe alta printre altele, nu voi? Vă zic eu, voi toți, 113 deputați PSD mai exact, cu două excepții din întreg grupul parlamentar.

Când am venit public după votul din 13 mai să explic oamenilor care m-au ales de ce nu am votat în numele lor legea asta, mi-am luat o grămadă de hatereala, și din interiorul partidului și din afara lui. Însă am spus clar încă de pe atunci că legea e o carpeala, că pune drepturi și libertăți fundamentale, care constitutional nu au voie să fie restrânse decât prin lege, în mâna Guvernului și a altor instituții. Și implicit a unor oameni care nu vin să dea socoteală direct cetățenilor.

Și să fiu clar: vina pentru brambureala de zilele astea nu aparține funcționarilor sau oamenilor numiți pe la vârful instituțiilor de urgență. Responsbilitatea lor e să facă analiza tehnică, să strângă opiniile experților, să evalueze ce a mers la alții și ce nu. Însă politicienii aleși sunt cei care trebuie să își asume deciziile, inclusiv cele nepopulare, și să vină în fața oamenilor să le explice, să-și ia castane, și apoi să ajusteze.

Motivul pentru care ne găsim azi în situația in care ne găsim pleacă fix de aici: oamenii nu mai au încredere în măsurile luate de stat fiindcă politicienii au preferat să externalizeze deciziile nepopulare și acum fac pe niznaiu.

De fiecare când auziți pe câte unul care contestă măsurile întrebați-l mai întâi de toate cum a votat în mai anul trecut. E târziu din păcate acum să reparăm procesul decizional pe gestionarea pandemiei. Însă este vital să învățăm ceva din asta despre mersul statului, lanțul de decizie și asumare. Fiindcă la final, fără încrederea cetățenilor în stat, nu poți gestiona nimic, darmite o criză de astfel de proporții. Iar fără o clasă politică care să își asume responsabilitatea deciziior și care să vină să dea socoteală oamenilor simpli de pe stradă zi de zi nu poți construi încredere intre stat și cetățeni.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...