Ministrul Educației, Monica Anisie, susține că în cazul unui al doilea val al pandemiei de coronavirus, cursurile vor fi reluate în toamnă tot în sistem online.
”Redeschiderea școlilor depinde de evoluția epidemiologică. Mă voi gândi întotdeauna la siguranța și sănătatea copiilor, dar și a cadrelor didactice. Trebuie să fim pregătiți ca în toamnă să desfășurăm un învățământ online, astfel încât să nu ne aflăm în situația în care suntem astăzi”, a spus Monica Anisie la Digi24.ro.
Ministrul Educației a promis că se va asigura că toți elevii care nu dețin în acest moment un dispozitiv pentru conectarea online vor avea unul până la toamnă, iar cadrele didactice vor fi pregătite pentru a lucra mai ușor cu elevii.








