Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Scăpăm de vreme rea abia la jumătatea lunii Mai

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Abia la jumătatea lunii mai scăpăm de ploi și frig.

Potrivit ANM, în minivacanța de 1 Mai, pe litoral va fi cel mai frig, iar precipitații nu se anunță.

”Sâmbătă, duminică și luni vremea se va încălzi treptat, probabil maximele cele mai scăzute vor fi sâmbătă, între 14 și 17 grade Celsius, după care vor fi în creștere, și luni așteptăm, după amiază, temperaturi la nivelul țării între 17 și 23 grade Celsius.

Cele mai coborâte valori vor fi în partea de nord a țării, dar și în zona litoralului.

Cele mai ridicate desigur că vor fi în sud și în sud-vest”, a explicat la Antena 3, Florinela Georgescu, director în cadrul ANM.

Prognoza meteo pentru săptămâna în curs

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-estice, vestice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 1 – 8 mai

Temperaturile medii vor fi mai coborâte de cât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile nordice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 8 – 15 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Precipitațiile vor fi ușor excedentare în regiunile intracarpatice. În rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 15 – 22 mai

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident dn1 brasov

Trafic îngreunat pe DN1, între Brașov și Făgăraș, la Codlea

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate în această după amiază pe DN1 Brașov-Făgăraș, în zona localității Codlea , din cauza unui eveniment rutier. Centrul INFOTRAFIC...

Travertinul – expresia rafinamentului natural, perfecționată de Stona

În domeniul amenajărilor premium, unde estetica trebuie să se împletească armonios cu funcționalitatea și durabilitatea, travertinul se impune ca o alegere de referință. Utilizat de secole...

STONA – Ce aspecte urmărim când cumpărăm piatră naturală?

Piatra naturală a fost dintotdeauna sinonimă cu eleganța și rafinamentul. Fie că vorbim despre marmură, granit, travertin sau alte tipuri de piatră, aceste materiale...
stona

Construiești sau renovezi? Cum alegi piatra naturală potrivită pentru casa ta

Fie că vrei să construiești o casă de la zero sau renovezi spațiul în care locuiești, un lucru rămâne sigur: materialele alese vor face...

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții în amenajările moderne și rustice deopotrivă. Datorită texturii sale inconfundabile și rezistenței în timp, piatra...
depozit algabeth

Depozitul Algabeth: Cea mai mare selecție de piatră naturală din România

Depozitul Algabeth din comuna prahoveană Brazi reprezintă cea mai mare selecție de piatră naturală din România pusă la dispoziția profesioniștilor din construcții. Într-o piață competitivă,...
dezinsectie

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Astfel, în conformitate cu Programul Unitar de Acțiune si...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare în Brașov, pentru comentarea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus. În conformitate cu Programul...