Primăria Brașov a finalizat primă analiză a sezonului de schi 2022 – 2023, un sezon care a început la sfârșitul lunii ianuarie.
Este cel mai întârziat debut de sezon din istoria cunoscută a Poienii Brașov, cu foarte multe zile cu temperaturi pozitive, cu puține ninsori, un sezon în care pregătirea domeniului schiabil s-a bazat pe producerea de zăpadă artificială în zilele cu temperaturi sub – 4 grade.
Domeniul schiabil din Poiana Brașov a rămas totuși opțiunea preferată de brașoveni și turiști, datorită calității și dimensiunii pârtiilor, diversității gradelor de dificultate, sistemului de transport pe cablu, și în condițiile în care toate stațiunile montane s-au confruntat cu aceleași probleme.
Acest fapt rezultă și din numărul de schiori și snowboarderi care au ales Poiana Brașov, înregistrându-se un total de 1.256.509 de treceri prin turnichete.
Sezonul a început, pentru prima dată în istoria cunoscută a Poienii Brașov, în 28 ianuarie, și s-a încheiat după sărbătorile de Paști, în 23 aprilie, ceea ce înseamnă 86 de zile în care s-a schiat în condiții bune, mai ales în partea superioară masivului.
Anul trecut, schiul în Poiană a început oficial în 24 decembrie, a durat 122 de zile și s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete.
Sistemul de producție a zăpezii artificiale și atenția operatorilor, care au fructificat fiecare oră care a permis pornirea tunurilor și lăncilor, au salvat acest sezon dificil.
S-au produs aproape 400.000 de metri cubi de zăpadă artificială (399.134,4 mc) în cele 45 de zile cu o temperatură medie de producție de -5,5 grade C în care au funcționat instalațiile, dintre care în 17 zile s-a produs zăpadă 24 de ore din 24. Prima zi de producție a fost în 12 decembrie 2022, iar ultima în 31 martie.
Angajații companiei care asigură amenajarea pârtiilor, Comprest, au lucrat în acest sezon aproape 17.000 de ore, din care 2.672 de ore au însemnat activitatea pe mașinile de bătut zăpada.
În sezonul 2022-2023, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 380 de cazuri, implicând 388 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau a trebuit să fie evacuate.
Conform coordonatorului Serviciului Salvamont, viceprimarul Sebastian Rusu, comparativ cu sezonul trecut, media numărului de incidente zilnice s-a redus puțin.
„Din păcate, anul acesta am avut un sezon diferit, care a început foarte târziu, iar această așteptare a iubitorilor sporturilor de iarnă a făcut ca, odată cu deschiderea domeniului schiabil din Poiana Brașov, pârtiile să fie luate cu asalt de către turiștii dornici să schieze sau să se dea cu placa.
Așa cum se întâmplă în fiecare sezon, numărul mare de turiști de pe pârtii a cauzat și apariția unor evenimente nedorite, mai ales în luna februarie, prima lună din sezon. Comparativ cu anul trecut, am constatat o scădere a numărului de incidente de pe pârtii, dar și o scădere a numărului de persoane echipate inadecvat activităților montane, acestea reprezentând doar 12,5% din totalul incidentelor.
Le mulțumesc colegilor mei de la Serviciul Salvamont pentru promptitudine, eficiență și profesionalismul de care au dat dovadă și în acest sezon. În același timp, vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în gestionarea domeniului schiabil, celor care se ocupă de pregătirea pârtiilor, gestionează transportul pe cablu, Poliției Locale și celor de la RATBV.
Un rol important pentru ca sezonul să se desfășoare în condiții de siguranță l-au avut și angajații Serviciului de Ambulanță Județean, ai SMURD, ai Jandarmeriei Montane și ai Poliției Poiana Brașov”, a precizat viceprimarul Sebastian Rusu.
Conform reprezentanților Serviciului Salvamont, din numărul total de solicitări, 133 de persoane au fost predate structurilor SAJ/SMURD și 2 echipajului de la Punctul de Operare Aeromedical Brașov, în vederea transportului către unitățile spitalicești, pentru examene medicale de specialitate. Din păcate, 2 persoane au fost declarate decedate, fiind predate către IML.
Cea mai aglomerată lună a fost februarie, când 273 de persoane au avut nevoie de ajutorul Salvamont Poiana Brașov.
Din totalul de 388 de persoane care au făcut necesară intervenția salvamontiștilor, 370 au fost salvate de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 18 fiind turiști aflați la plimbare în zona montană sau în stațiune.
Ca în mai toate sezoanele, principalele greșeli pe care le-au făcut cei implicați în evenimentele nedorite au fost alegerea incorectă a nivelului de dificultate a pârtiei, reglajul necorespunzător al echipamentului sau viteza prea mare de deplasare raportată la condițiile meteo, de trafic și la starea pârtiei.
sursa: brasovcity.ro