Țara din Europa care va prelungi starea de urgență până la jumătatea lunii iulie

Guvernul francez a decis sâmbătă prelungirea cu două luni, până la 24 iulie, a stării de urgenţă sanitară în vigoare pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19, a anunţat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, potrivit AFP, citează Agerpres.

Introdusă 24 martie, starea de urgenţă sanitară este prelungită deoarece ridicarea sa la 23 mai „ar fi prematură”, „riscurile de revenire a epidemiei” fiind „dovedite în cazul întreruperii bruşte a măsurile în vigoare”, se arată în proiectul de lege examinat sâmbătă în consiliul de miniştri şi care ar urma să fie înaintat începând de luni parlamentului.

Textul precizează în special condiţiile de carantină pentru persoanele care vin în Franţa şi care sunt infectate cu virusul.

Proiectul de lege prevede de asemenea introducerea unui „sistem de informare” privind persoanele bolnave şi anturajul lor pentru o perioadă maximă de un an.

Propunerea urmăreşte „consolidarea cadrului juridic” şi „extinderea sa” pentru „a integra provocările relaxării măsurilor de izolare”, care ar urma să fie aplicată de la 11 mai, a spus Olivier Véran la finalul consiliului de miniştri.

„Va trebui să trăim pentru un timp cu virusul”, a subliniat el.

„Miza următoarelor luni va fi să învăţăm să trăim cu virusul”, a declarat şi ministrul de Interne, Christophe Castaner.

Noul coronavirus a făcut 24.594 de morţi în Franţa, conform ultimului bilanţ oficial comunicat vineri seara.

sursa: digi24.ro

sursa foto: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...