Peste 50 de medicamente importante lipsesc din farmacii. Este vorba despre antibiotice, antitermice și chiar tratamente pentru boli cronice sau alergii.
Peste 50 de medicamente lipsesc în acest moment din farmacii: unele antibiotice, antitermice pentru copii, dar şi tratamente pentru adulţii cu boli cronice, alergii sau boli rare.
Banalele antitermice pentru copii, cum ar fi Panadolul sau Nurofenul, lipsesc din farmacii cu desăvârșire. „Avem probleme cu siropurile antihistaminice pentru copii, fiolele pentru nebulizator și pliculeţele pentru imunitate”, explică Beatrice Speteanu, farmacist.
Același farmacist, citat de Observatornews, mai spune că și anumite medicamente pentru adulți sunt pe lista celor de negăsit, cum ar fi cele pentru diabet, boli cardiovasculare, boli oncologice și pentru astm.
Soluția cea mai la îndemână pare a fi aceea ca medicul să le recomande pacienților un înlocuitor pentru medicamentele care lipsesc din stoc. Problema este că, înlocuitorii acestora, pot avea prețuri duble, chiar triple.
În luna octombrie, Autoritatea Naţională a Medicamentului a primit 84 de sesizări pentru lipsa a peste 50 de medicamente.
Asociaţiile producătorilor de medicamente din România au atenţionat încă de săptămânile trecute că ne aşteaptă o criză a medicamentelor din cauza preţului dublu sau chiar triplu de producţie.
Aceştia susţin că, deoarece tarifele de vânzare sunt plafonate de stat, ies în pierdere.