Primăria Brașov a depus vineri un nou proiect de finanțare nerambursabilă pentru amenajarea a 20 de kilometri de piste pentru biciclete. Finanțarea este asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar valoarea proiectului este de peste 10 milioane de lei
Primăria Brașov continuă programul de investiții în mobilitatea verde prin atragerea de finanțări nerambursabile prin programe europene sau naționale. Astăzi, municipalitatea, în parteneriat cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, a depus o solicitare de finanțare nerambursabilă prin Administrația Fondului pentru Mediu în valoare totală de 10,2 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru amenajarea a 19,9 kilometri de piste pentru biciclete.
Solicitarea vine în completarea celorlalte proiecte ale primăriei pentru amenajarea de trasee: ,,Calea verde a municipiului Brașov – Conectarea ariilor majore de teren prin soluții de transport ecologic”, cele două trasee finanțate prin Programul Operațional Regional și pistele pentru care s-a solicitat finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lungimea lor totală depășește 80 de kilometri.
,,Continuăm să investim în infrastructura necesară tranziției spre sisteme de transport prietenoase cu mediul. Pe lângă programul de trecere spre transportul în comun electric, prin achiziția de autobuze electrice și troleibuze, al doilea palier pe care acționăm este cel al transportului cu bicicleta. Astfel, astăzi, am depus un nou proiect de finanțare pentru noi piste pentru biciclete, care să le completeze pe cele aflate în implementare sau depuse pentru finanțare, astfel încât să ne atingem obiectivul ca până în 2026 brașovenii să aibă la mai puțin 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete. Și de data aceasta a fost tot un sprint, mai ales că după primele două minute s-au terminat fondurile alocate. Brașovul a reușit să depună solicitarea de finanțare în acest interval, printr-un efort comun al primăriei, Consiliului local și mai ales al ADI-ului de transport. Deplasarea cu bicicleta este una dintre soluțiile optime pentru un oraș de dimensiunile Brașovului, și avem atâtea exemple de orașe din Europa care au devenit mult mai prietenoase pentru locuitori odată cu dezvoltarea acestui sistem de transport. Ca să ajungem și noi la același nivel, trebuie să creăm o infrastructură care să asigure legături directe între cartiere și zonele de interes, în condiții de siguranță”, a declarat primarul Allen Coliban.
Proiectul ,,Dezvoltare rețea de mobilitate urbană, integrată și conectată prin soluții de transport ecologic în Zona Metropolitană Brașov Axa Nord Vest – Sud Est cu ramificații” depus pentru finanțare în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu vizează amenajarea de piste pe următoarele trasee:
- Legătura cartier Stupini cu cartierul Bartolomeu nord-Avantgarden (legătură propusă a fi realizată de-a lungul canalului Timiș) (lungime 3,22 km);
- Tronson de legătură între zona Bartolomeu Nord – Avantgarden și zona centrală a Municipiului Brașov (Ceasu-Rău/Patria)- Tronsonul are o lungime de 5,23 km și este propus a fi localizat pe Str Egretei, Str Molnar Janos, Str Agricultorilor, legătura cu strada Cosmești respectiv Buzești, Str Mihai Viteazul;
- Conexiune zona Fartec – cartier Tractorul – Avantgarden (lungime 1,94 km) (conexiunea este propusa a fi realizată pe str Calugareni, Str Vulcan, Str 1 Decembrie 1918;
- Inel Centrul Civic (interior, complementar cu segment traseu 1) și ramificație Str Griviței in zona Onix (lungime 2.09 km);
- Tronson Inel centrul Civic – Str Hărmanului (0,93 km);
- Tronson Inel Centrul Civic – str. Zizinului (zona Gemenii) – (0,91 km);
- Tronsonul Răcădău – Centrul Civic (inclusiv ramificații) – 5,6 km. Traseul are două ramificații, una care pornește din Răcădău (pietonala) – și una care pornește din str. Carpaților ca o continuare a proiectului Traseul 2 – POR – 4.1a. Această ramificație este esențială, pentru că altfel Traseul 1 va rămâne redundant, nebeneficiind cu adevărat de o legătura relevantă cu zona centrală sau altă zonă de interes din oraș.
Aceste trasee mai pot suferi modificări ca urmare a elaborării studiilor de fezabilitate, în cadrul cărora vor fi definitivate soluțiile optime pentru toate categoriile de trafic, cu bicicleta, pietonal și rutier.
Stadiul celorlalte proiecte dedicate amenajării infrastructurii pentru biciclete
- Calea verde
Este proiectul major al primăriei pentru realizarea unei artere verzi a municipiului Brașov, cu lungimea de aprox. 42 de km, care leagă principalele puncte de interes din oraș.
Se vor amenaja suprafețe pietonale, se vor construi trasee pentru biciclete prevăzute cu stații pentru închiriere biciclete, la care se vor adăuga benzi dedicate transportului public de persoane.
Traseul principal pentru „Calea verde“ se va derula pe mai multe tronsoane:
- – tronsonul 1: Calea București, din Cartier Noua, până la stația capăt de linie Saturn (joncțiune cu Traseul 1, Traseul 2 și traseul Benzi dedicate pentru transportul public);
- – tronsonul 2: B-dul Saturn, de la stația capăt de linie, până la intersecția Gemenii;
- – tronsonul 3: B-dul Alexandru Vlahuță, intersecția ITC (joncțiunea cu Traseul 1);
- – tronsonul 4: B-dul 15 Noiembrie (joncțiune cu Traseul 1 ) – b-dul Eroilor;
- – tronsonul 5: str. Lungă (până la intersecția cu str. De Mjloc) – str. De Mijloc;
- – tronsonul 6: Calea Făgărașului – str. Institutului;
- – str. Cristianului (tronson str. Mică – str. Cărămidăriei);
- – str. Cărămidăriei (tronson str. Cristianului – Calea Făgărașului);
- – Calea Făgărașului, str. Cărămidăriei – corelare cu proiect str. Institutului.
- La acestea se adaugă extinderi către Zona Metropolitană și legături cu alte trasee sau puncte de interes:
- – str. Hărmanului – extindere în ZM spre Hărman;
- – str. 13 Decembrie, de la intersecția cu Bd. Griviței – extindere spre Cartierul Coresi și în ZM spre Sânpetru;
- – str. Dimitrie Anghel, Str. Plugarilor, Str. Stupinei , Str. Bârsei – extindere spre Cartierul Stupini.
- – str. Zizinului, de la intersecția Gemenii spre centrul civic;
- – b-dul Gării, de la gara Brașov la Făget;
- – str. Lacurilor, de la intersecția cu Calea București.
„Calea verde“ este în faza de avizare a documentației pentru Studiu de fezabilitate, urmând să fie depus spre finanțare pe noul Program Operațional Regional, 2021 – 2027. Valoarea investiției, la nivel de deviz estimativ, este de 28 de milioane de euro.
Realizarea documentației tehnice (care cuprinde inclusiv studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și detaliile de execuție) este finanțată prin Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.
- 2. Traseul 1
Realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal, cu o lungime cumulată de 6 km, pe următorul traseu: terminal Poienelor, strada Poienelor, Calea Bucuresti, Bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, Bulevardul Alexandru Vlahuță, Bulevardul Gării, Bulevardul Victoriei, Bulevardul Mihail Kogălniceanu. Valoarea proiectului este de aproximativ 8 milioane de lei. Traseul 1 este în faza finală de realizare a proiectului tehnic.
- 3. Traseul 2
Realizarea unei infrastructuri integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulata de 4 km, pe traseul zona La Iepure – str. Molidului – B-dul Valea Cetății – str. Tâmpei – Str. Vasile Alecsandri – Str. Carpaților – Str. Poienelor – Terminal Poienelor. Valoarea proiectului este de aproximativ 3,8 milioane de lei. Traseul 2 este în faza finală de realizare a proiectului tehnic.
- 4. Proiecte depuse pentru finanțare prin PNRR (care sunt în lista finanțabilă)
- Prefectură – Pietrele lui Solomon, pe următorul traseu: str. Postăvarului, str. Diaconu Coresi, str. Alecu Russo, str. Cerbului, str. George Coșbuc, str. Castelului, str. Constantin Lacea, str. Bâlea, Piața Unirii/Prund, str. Doctor Vasile Saftu, str. Învățătorilor, str. Podul Crețului (cu segment amenajat), parcare Pietrele lui Solomon. Lungimea traseului este de 8 km. Valoarea proiectului este de 7.876.320 de lei, fără TVA;
- Făget – Ceasu’ Rău, pe str. 13 Decembrie (între Ceasu’ Rău și Onix se analizează și varianta str. Petru Maior). Lungimea traseului este de 1,2 km. Valoarea proiectului este de 1.181.448 de lei, fără TVA;
- Făget – Griviței – Mihai Viteazul (cu cele două variante, pe str. Codrii Cosminului sau pe str. Vulcan). Lungimea traseului este de 1,5 km. Valoarea proiectului este de 1.476.810 de lei, fără TVA.
sursa: brasovcity.ro