Testele de salivă pentru elevi pot fi administrate și de părinți? Comunicatul Ministerului Educației

Ministerul Educației a cerut mai multe clarificări de la Ministerul Sănătății privind administrarea testelor covid în școli pe bază de salivă. Demersul vine după ce numeroși profesori au criticat ordinul prin care cadrele didactice au fost desemnate să administreze elevilor aceste teste.

Comunicatul Ministerului Educației:
Ministerul Educației a solicitat Ministerului Sănătății clarificări referitoare la Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ.

Având în vedere colaborarea cu Ministerul Sănătății în gestionarea situației epidemiologice existente la nivel național pentru desfășurarea cursurilor școlare în condiții de siguranță epidemiologică, dar și instrucțiunea emisă de acest minister cu privire la administrarea testelor pe bază de salivă și, fiind vorba de elevi, inclusiv cu vârste mici, Ministerul Educației a solicitat precizări cu privire la următoarele aspecte:

Dacă testele pe bază de salivă pot fi administrate la domiciliu sub supravegherea părinților/aparținătorilor legali. În cazul unui răspuns pozitiv, acest lucru ar fluidiza foarte mult procesul de screening, având în vedere faptul că fiecare părinte este responsabil pentru sănătatea propriului copil, sprijinind astfel și obiectivul principal – consolidarea prevenției;

Dacă testele pe bază de salivă administrate în școală impun acordul părinților/aparținătorilor legali. În cazul în care este nevoie de acest acord, Ministerul Educației adresează rugămintea de a completa cadrul legal pentru aplicarea instrucțiunii emise (elaborarea unui formular de acord pentru părinți/aparținători legali și menționarea bazei legale pentru aplicarea acestuia);

În condițiile în care în instrucțiune nu sunt menționați preșcolarii, se aplică sau nu se aplică instrucțiunea pentru aceștia, având în vedere faptul că testarea a fost prevăzută în toate unitățile de învățământ preuniversitar (școli și grădinițe) pentru preșcolari, elevi și toate categoriile de personal din școli și grădinițe.

De asemenea, având în vedere precizarea publică a INSP cu privire la lipsa unei opinii oficiale referitoare la criteriul ratei de vaccinare de 60% în rândul personalului fiecărei unități de învățământ preuniversitar din România, Ministerul Educației a transmis INSP rugămintea de a exprima oficial opinia cu privire la acest criteriu asumat în Ordinul nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică.

Ministerul Educației a solicitat autorităților responsabile cu achiziția și distribuirea testelor pe bază de salivă în școli și grădinițe, date și informații cu privire la termenele de livrare pentru testele ce urmează a fi administrate preșcolarilor, elevilor și tuturor categoriilor de personal.

De îndată ce vom primi aceste clarificări, le vom comunica public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...