Tânăr din Vaslui, anchetat pentru evaziune fiscală după ce a vândut arme virtuale într-un joc pe calculator și nu a declarat veniturile obținute

Un tânăr din Vaslui a reuşit să-şi asigure un venit frumos din administrarea unui joc online. Pe parcursul câtorva ani, a câştigat sume mari de bani prin vânzarea de armuri şi arme virtuale. Acum a fost anchetat pentru evaziune fiscală pentru că nu a declarat veniturile obținute.

În vârstă de doar 17 ani la acea dată, Dănuţ Istrate s-a lansat într-o afacere mai mult decât rentabilă. Pasionat de jocurile de calculator şi de web-design, Istrate s-a ocupat din 2013 de administrarea unui joc online, „Metin2”, lansat în Coreea de Sud, în 2004.

L-a preluat de pe internet, l-a denumit „Sonymt2” şi l-a relansat în România. În perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019, Istrate a vândut armuri şi arme în valoare de 1.830 lire sterline, 29.500 euro şi 649.000 lei.

Veniturile nu au fost declarate fiscului, calculându-se un prejudiciu adus bugetului de stat de 113.400 lei, precum şi dobânzi şi penalităţi de 4.800 lei.

Cum tânărul şi-a recunoscut faptele, magistraţii Tribunalului Vaslui i-au dat o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Tânărul a făcut apel împotriva sentinţei, acesta fiind judecat la Iaşi. Aici, judecătorii au constatat că tânărul a plătit prejudiciul cauzat, dobânzile şi penalităţile. După declararea apelului, tânărul a achitat şi un spor de 20% din sumă. Conform legii, în această situaţie, fapta nu se mai pedepseşte.

Citește mai multe pe Stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...