Zeci de angajaţi din sistemul apărării, asistenţei sociale, culturii şi administraţiei publice protestează în faţa Palatului Cotroceni și la Guvern. Oamenii au ieşit în stradă nemulţumiţi față de înghețarea salariilor și a sporurilor. N-au lipsit incidentele. La Cotroceni, câțiva protestatari, sindicaliști din Poliție, s-au certat cu jandarmii și au acuzat că aceștia „au primit ordin să îi bruscheze, amendeze sau gazeze”. La un moment dat, protestatarii au aruncat cu fumigene.
Jandarmeria București transmite că intervenția de la Cotroceni „nu a creat busculadă, ci a urmărit desfășurarea adunării publice în condiții de siguranță și legalitate”.
„Personalul militar al Jandarmeriei are dreptul să efectueze control corporal preventiv asupra persoanei şi bagajului acesteia în cazul în care aceasta participă la manifestări publice sau în alte locuri în care este interzis accesul cu produse ori substanţe periculoase.
Sub un alt aspect, participanții au obligația de a nu participa la adunări publice cu materiale explozive sau incendiare”, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei București.
La protestul polițiștilor nu au fost încă aplicate amenzi, dar forțele de ordine de la fața locului vor face asta în funcție de faptele constatate, potrivit sursei citate.
„Recomandăm tuturor organizatorilor și participanților la manifestații publice respectarea strictă a prevederilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea adunărilor publice”, a adăugat Jandarmeria București.
Citește continuarea pe digi24.ro








