Doi mari furnizori de energie electrică și gaze descoperiți de ANPC că au emis facturi fără aplicarea compensării prețurilor

Președintele ANPC, Mihai Culeafă a anunțat că în ultima săptămână Autoritatea pe care o conduce a controlat 37 de furnizori de energie electrică și gaze. În timpul acestor controale, doi operatori au fost descoperiți că au emis facturi aferente lunii noiembrie, fără a aplica plafonarea sau compensarea prețurilor.

Mihai Culeafă a precizat că în urma reclamaţiilor primite din partea consumatorilor şi a sesizării publice făcute de către ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe data de 6 ianuarie au început controale la toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze.

„Până în momentul de faţă au fost controlaţi 37 de operatori economici, cu unul sau mai multe puncte de lucru în toată ţara, unde au fost depistate câteva neconcordanţe în ceea ce priveşte legea 259 de compensare şi plafonare a preţurilor. Aş vrea să dau două exemple relevante în acest sens: doi mari operatori economici au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor, menţionând faptul că au întârziat normele de aplicare a legii. De asemenea, au calculat noile preţuri pornind de la valoarea lor fără TVA. În acest caz s-a propus încetarea de practici comerciale incorecte. Controalele vor continua în perioada următoare şi se vor intensifica în toată ţara, la absolut toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze”, a declarat președintele ANPC.

Fără a-i numi pe cei doi operatori, Culeafă a menționat, în ceea ce privește sancțiunile aplicate furnizorilor care încalcă legea, că acestea pot consta în avertismente sau amenzi în valoare de până la 50.000 de lei. De asemenea, măsurile complementare vizează refacerea facturilor.

n ceea ce privește paşii de urmat în cazul în care consumatorii primesc o factură neconformă, președintele ANPC susține că beneficiarii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, pentru „a soluţiona pe cale amiabilă” litigiul. Doar acolo unde nu există înțelegere, consumatorul trebuie să se adreseze ANPC, care va verifica punerea în aplicare a legii de plafonare și compensare și va urmări clauzele contractuale și respectarea normelor legale de către operatorii economici, menționează Mihai Culeafă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...