Simona Halep s-a vaccinat anti-COVID miercuri la Institutul Cantacuzino

Simona Halep s-a vaccinat anti-Covid, miercuri, la centrul de la Institutul Cantacuzino. Încă de luna trecută, sportiva a anunțat că se va vaccina de îndată ce va fi posibil, pentru că vrea să se termine pandemia cât mai repede.

„Am venit cu sufletul deschis. Consider că este spre binele tuturor să ne vaccinăm!”.

Campioana inimilor noastre a fost întâmpinată la centrul de vaccinare de comandantul Institutului, general de brigadă dr. Florin Oancea, președintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiță, și vicepreședintele CNCAV, secretar de stat Andrei Baciu.

Gazdele au apreciat decizia sportivei de a face public actul medical și au imortalizat acest moment, cu flori, zâmbete și voie bună.

Toamna trecută, Simona a trecut prin boala generată de virusul Sars-Cov2, și a ținut să adresele un mesaj de încurajare tuturor:

„Au fost emoții, dar am venit cu sufletul deschis și sunt foarte bine acum. Consider că e spre binele tuturor acest vaccin și de aceea am hotărât să fac acest pas. Sper că tot mai mulți oameni să se vaccineze. Trebuie să fac și rapelul, mă liniștește acest lucru, mă simt mai în siguranță. E singura cale să scăpăm de pandemie, e bine să ne vaccinăm”.” au scris reprezentanții Guvernului pe pagina de facebook RO Vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...