Două alternative pentru aglomerația de pe DN1: drumul județean Câmpina – Săcele și centuri ocolitoare la Comarnic și la Bușteni

Traficul rutier s-a dovedit, în perioada sărbătorilor, a fi un adevărat coșmar pentru conducătorii auto care au ales ca rută DN1. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, la Digi 24, că o soluție, pe termen scurt, la aglomerația de pe Valea Prahovei ar fi asfaltarea drumului județean Câmpina – Săcele și realizarea celor două centuri ocolitoare, la Comarnic și la Bușteni. 

„Noi trebuie să împărțim în două acest obiectiv, ca și termene și așteptări. Pe termen scurt și mediu și pe termen lung. Pe termen scurt și mediu, noi trebuie să rezolvăm: 1. cele două variante ocolitoare, Comarnic – Bușteni. Acest lucru se poate realiza într-un timp scurt, pentru că bani sunt, autoritățile locale sunt interesate să fie parteneri cu ministerul, cu CNAIR-ul, compania de drumuri, și acest lucru se poate realiza, iar până la sfârșitul lunii ianuarie, așa cum a anunțat primul ministru va ieși și va spune public care este soluția pe cele două variante ocolitoare. 2. Avem un drum județean Câmpina – Valea Doftanei, limită cu Brașov – Săcele, 61 km, jumătate asfaltat, jumătate pietruit. Tronsonul de 26 km pietruit o parte din el este în PNDL. Acest obiectiv, dacă ne-am propune și ne propunem să-l reabilităm, să-l asfaltăm, să-l facem funcțional pentru micul trafic ar fi 26 de km, o investiție de aproximativ 18 milioane de euro. Cred că ne permitem să dăm acești bani, să alocăm acești bani. 18 milioane de euro pentru cei 26 de km de drum care este pietruit acum ar fi pe de o parte traficul ușor, pe de altă parte, în momentul în care ar începe construcția pentru etapa pe termen lung, am avea drum tehnologic”, a precizat ministrul Transporturilor în interviul de la Digi 24.

Revenind la drumul județean Câmpina – Valea Doftanei – Săcele, Consiliul Județean Prahova a anunțat, anul trecut că, pentru tronsonul cuprins între km 35+100 – km 37 + 620, a fost semnat contractul și predat amplasamentul.
Lucrările vor viza inclusiv refacerea a două poduri, dar și a mai multor podețe. Proiectul este finanțat din bugetul județului, dar și prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Citește și: DJ 102 I Valea Doftanei – Săcele va fi reabilitat. A fost semnat ordinul pentru proiectare – Foto

Durata lucrărilor pentru acest tronson este de 24 de luni.

VIDEO – Sursă – Facebook – Ministerul Transporturilor – interviu Digi 

Foto: Drumul județean 102 I Valea Doftanei – Săcele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version