Atenție unde vă parcați mașina în Poiana Brașov. Ce amenzi riscați

Biroul Rutier din cadrul Poliției Locale Brașov le reamintește șoferilor să folosească parcările amenajate pentru a evita amenzile, dar mai ales pentru a nu bloca accesul pietonilor la trotuare sau pentru a nu produce ambuteiaje în trafic! În această perioadă, polițiștii locali i-au sancționat și pe conducătorii auto indisciplinați, care au considerat normal să își abandoneze mașinile cât mai aproape de pârtiile de schi.

”Astfel, dintr-un foc, patru dintre aceștia au primit ieri, la prânz, amenzi în valoare totală de 1790 de lei. Este un lucru știut că în perioada sărbatorilor de iarnă, polițiștii locali de la Biroul Rutier au vizat cu prioritate zona centrală a orașului, dar și Poiana Brașov, ținând cont de fapul că orașul este asaltat în perioada de iarnă de foarte mulți turiști.

De aceea, recomandările Poliției Locale Brașov le sunt adresate cu precădere acestora.

De menționat este și faptul că, de la începutul sărbătorilor de iarna, Poliția Locală Brașov a asigurat zilnic fluidizarea traficului rutier în centrul orașului și în Poiana Brașov.

Cu această ocazie, le mulțumește participanților la trafic pentru colaborare și înțelegere” se arată într-un comunicat al Poliției Locale Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version