O firmă din Brașov și una din Statele Unite vor să amenajeze, împreună, bike-park-ul din Postăvarul

Luni, 7 septembrie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru amenajarea celor trei trasee de mountain-bike din Postăvarul, proiect finanțat din bugetul local.

Singura ofertă a fost depusă de către firma TrailBros S.R.L., având ca terț susținător compania americană Momentum Trail Concepts. TrailBros este firma care amenajează în această perioadă cele trei trasee de mountain-bike din Postăvarul, în cadrul proiectului derulat de Asociația NH Bike, în parteneriat cu Primăria Brașov, iar Momentum Trail Concepts este o firmă din Statele Unite specializată în amenajarea de trasee de mountain-bike (https://www.momentumtrail.com/).

,,Luni am avut data limită pentru traseele de mountain bike din Postăvarul și mă bucur că cei care au decis să se implice în acest proiect sunt aceiași care lucrează în acest moment în Postăvarul la amenajarea traseelor finanțate de NH Bike.

Este o lucrare mult mai complexă decât cea pe care o derulează în prezent, dar sper că aportul companiei din Statele Unite, una cu experiență foarte mare în acest domeniu, să fie unul consistent. În momentul în care, acum câțiva ani, Bogdan Micu îmi vorbea despre importanța unei astfel de investiții, am realizat cât de necesar este pentru Poiana Brașov să gândim și facilități de petrecere a timpului liber în perioada de vară.

Traseele de coborâre pe care le vom amenaja în Postăvarul, alături de cele amenajate de NH Bike, vor face din Poiană cea mai bună opțiune de petrecere a timpului liber, atât pentru brașoveni, cât și pentru turiștii îndrăgostiți de acest sport. Aceste trasee sunt doar o etapă din ceea ce înseamnă transformarea Poienii Brașov în cel mai mare bike-park din Europa de sud-est.

În ședința de vineri voi prezenta Consiliului local un plan integrat de dezvoltare a activităților turistice din Poiana Brașov, unde un capitol important este cel legat de dezvoltarea de diferite tipuri de trasee pentru mountain-bike, astfel încât Brașovul să ajungă la aproximativ 100 de kilometri de trasee, iar în felul acesta să devenim principala destinație pentru acest sport“, a declarat primarul George Scripcaru.

Inițiatorul primelor 3 trasee de mountain-bike, proiect aflat în derulare, Bogdan Micu, președintele NH Bike, declara cu privire la necesitatea amenajării acestor trasee. „În acest moment lucrăm pe traseele amenajate de NH Bike și așteptăm cu nerăbdare ca primăria să înceapă celălalt proiect, care este mult mai mare decât acesta.

Sunt convins că atunci când ambele proiecte vor fi gata, cei peste 20 de kilometri de trasee de pe acest munte vor fi printre cele mai interesante zone de bike, nu doar din România, ci chiar și din Europa de Est, iar eu cred că acest munte va deveni, în câțiva ani, cel mai mare centru de bike din această zonă a Europei”.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...