Primul ghiozdan a ajuns în toate școlile brașovene

Odată cu predarea materialelor pentru dezinfecție și a echipamentelor de protecție în unitățile de învățământ, primarul George Scripcaru a verificat și stadiul distribuirii primului ghiozdan în școlile brașovene.

În acest moment, toate ghiozdanele și rechizitele pregătite pentru cei mici sunt distribuite în școlile din Brașov, urmând ca doamnele învățătoare să le înmâneze copiilor, în funcție de prezența acestora la școală.

,,Pe lângă materialele pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, măști, dezinfectanți, viziere, măscuțe, copiii din clasa pregătitoare și clasa I vor primi și primul ghiozdan, plin cu rechizitele necesare pentru acest an școlar. Toți elevii, indiferent de condiția socială sau de familia din care provin, vor primi aceste ghiozdan cu tot ce au nevoie pentru școală. Băieții vor primi un ghiozdan albastru, iar fetițele unul roz.

Acest program este derulat de Primărie și Consiliul Local și sunt convins că rechizitele care vin din partea noastră le vor aduce bucurie micuţilor elevi, la acest început din viaţa lor. Facem acest lucru pentru toți copiii, pentru a le crea o bucurie și a-i motiva la școală.

Acum îi așteptăm, cu mare drag la școală”, a spus primarul George Scripcaru.

,,Primul Ghiozdan” este un program derulat de către Municipalitate începând din anul 2010 şi, la fiecare început de an, cei din clasa întâi au primit câte un ghiozdan cu rechizite. Începând cu anul 2015, acest program a fost extins şi la elevii din clasa pregătitoare.

Pentru acest an s-au achiziționat 2.193 de pachete, ghiozdan și rechizite, pentru elevii din clasa pregătitoare și 2.194 de pachete pentru elevii din clasa I, valoarea acestora fiind de 253.878,17 lei, fonduri alocate din bugetul local al Municipiului Brașov.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...