Cum arată cea mai nouă atracție turistică din Brașov – Artă și tehnologie în catacombe-VIDEO

În catacombele Brașovului s-a deschis o expoziție de artă și tehnologie cu o serie de instalații de sunet și lumini: coruri de falși lilieci, poezii proiectate pe pereți, televizoare atârnate de lanțuri sau un cilindru ”psihedelic” ce scoate sunete ciudate. Biletul de intrare costă 20 de lei, iar expoziția este deschisă în catacombele de După Ziduri, foarte aproape de zona Livada Poștei din Brașov.

Catacombele Brașovului au fost săpate în timpul celui de-al doilea război mondial ca depozit de muniție și adăpost antiaerian, dar după război nu și-au mai găsit rostul și au devenit depozit de gunoaie unde intrau uneori câțiva turiști excentrici. După o acțiune amplă de curățenie au fost deschise publicului în septembrie anul trecut, însă nu era nimic amenajat, cu excepția faptului că galeriile erau iluminate și era foarte curat,

În această primăvară în catacombe a fost amenajată o expoziție de artă ”new media”, practic o expoziție ce combină arta și tehnologia și unde unele exponate sunt interactive. În iunie această expoziție a fost deschisă vizitatorilor sub numele BUM, Brașov Underground Museum, iar biletul de intrare este 20 de lei, în timp ce copiii de până la 7 lei pot intra gratuit. Programul de vizitare este 12 – 20, luni este închis. Expoziția va fi deschisă până la final de septembrie.

Citește articolul integral pe hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...