Pățania unui turist la Coliba Hauducilor din Poiana Brașov. ”Mai bine vorbeam în engleză cu chelnerul…”

Mi-am propus de câteva luni ca în weekend-ul care a trecut să dau o fugă pe la munte împreună cu soția. Era stabilit frumos, ca după ziua de salariu să ne îndreptăm spre liniște și aer curat. Având în vedere că nu ne permitem să mergem când vrem, unde vrem, am pândit ceva timp o ofertă la un hotel fițos, unde am plătit echivalentul unui hotel ponosit într-o zi normală.

Drumul până acolo a fost o plăcere, ca de fiecare dată. De la Breaza până-n Predeal am cântat din toți bojocii de la Rage Against The Machine, 2Pac, Nirvana până la Despacito și N&D, tone de giga de muzică (n-ai cum să ai nervii întregi și s-asculți N&D).

Ajuns în Brașov am început să mă simt că un pigmeu teleportat din Africa Centrală direct în New York… Drumuri late, fără gropi, marcaje stradale clare, sensuri giratorii multe, 4 benzi pe sens, altă țară! A, n-am văzut nici boscheți de-aia avariați în mijlocul drumului – „stau 5 minute, boss, da’ ce, n-ai loc?”.

Ajungem în Poiana Brașov, unde găsisem oferta șmecheră, ne cazăm, toate bune și frumoase. Având micul dejun asigurat, mâncam până pocneam dimineața, iar apoi mai bobinam seară pe la un 6-7 și aia era. În prima seară, am mâncat la hotelul unde eram cazați, a doua seară am fost la Șura Dacilor, iar a treia seară, deși eram obosiți, am urcat până la Coliba Haiducilor.

În anii trecuți pot spune c-am avut niște experiențe nefericite cu Coliba Haiducilor. Nu știu dar, mai mereu, am plecat de-acolo nemâncați, ba „este ora 21.00 și nu mai servim masa” (chiar dacă programul afișat arata altă oră de închidere) sau „ne pare rău, dar din lipsă de clienți n-avem bucătar săptămâna asta”.  Mă rog, ajungem acolo gâfâind, în spatele nostru un alt grup de români și ăia tot leșinați de la urcuș.

Scrutez repede să văd unde găsesc o masă afară, fumători fiind… O găsesc și ne-așezăm dehainați de foame. Vine la noi un ospătar cu un zâmbet pe față și ne spune „șțiți, afară nu se mai servește”. Mă uit la ceas, văd că-i 7 seara și-mi apare mirarea nervoasă pe față.

De ce nu mai serviți afară, e 7 seara?! Se uită la mine superior așa și zice „sunt răciți colegii și de-aia”. Primul gând a fost să-mi potolesc stânga, că-s cu nevastă-mea și nu-i frumos să devin medieval în condițiile astea. Ăia din spatele meu siderati și ei, au vociferat puțin și-au făcut cale întoarsă.

Noi, ambițioși! Mergem sus, unde aveam voie să servim masa, comandăm, mâncăm. Nu vreau să pun accentul pe firul de păr lung, negru și lucios din salata de varză. Nu m-a deranjat prea mult.

După ce mâncăm, ne luăm paharele de bere, care erau pline și coborâm să le terminăm jos, la o țigară.  Jos, surpriză! Se așează la o masă 3 persoane care vorbeau limba engleză și încep să se uite pe meniu, restul meselor goale.

Apare același ospătar moțat și începe să se gudure pe lângă ăștia. Mie-mi făceau ochii în cap ca la mașina de spălat! Îi zic nevesti-mii „să vezi că ăsta cu matură-n cap îi lasă pe-ăștia să mănânce, să bea și devine și sclavul lor personal pe toată perioada șederii la masă”.

Am avut dreptate. Începe cap de mătură să le toarne vin din toate pozițiile, cu mâna la spate, peste mână, cu piciorul ridicat, mai avea puțin și le spunea „vă ling pantofii, va spăl pe spate, sunt preșul lui Aladin în fața voastră” în engleză, bineînțeles. 

Mă uit la flăcău și-i spun, „auzi, ți-a trecut răceala de la engleză sau ce-ai luat? Zi-mi și mie că vine sezonul rece și na. Ăla se face că n-aude, nevastă-mea mă privește de-mi îngheață sângele în vene (știți privirea aia – chill the fuck up și treci acasă!) Iar eu, în tot timpul asta, cuget bosumflat…”Bă, ce prost am fost că n-am ars-o și eu în limba engleză sau orice altă limba, mai puțin română.”

M-am rugat la Dumnezeu să fie scoțieni și să-i lase vreo 50 de bani bacșiș tânărului superior cu matură-n cap. Sper că m-a auzit.

FOTO Mesele interzise clienților români pentru că ”sunt răciți chelnerii

72335650_485896325593306_6731806537158754304_n_78043.jpg

Vorbitorii de limbă engleză sunt bine veniți în speranța unui bacșiș gras, de preferat în euro 🙂

72989228_709399056195820_8537561511684472832_n_47fdc.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții în amenajările moderne și rustice deopotrivă. Datorită texturii sale inconfundabile și rezistenței în timp, piatra...
depozit algabeth

Depozitul Algabeth: Cea mai mare selecție de piatră naturală din România

Depozitul Algabeth din comuna prahoveană Brazi reprezintă cea mai mare selecție de piatră naturală din România pusă la dispoziția profesioniștilor din construcții. Într-o piață competitivă,...
dezinsectie

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Astfel, în conformitate cu Programul Unitar de Acțiune si...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare în Brașov, pentru comentarea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus. În conformitate cu Programul...

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...