Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, Sensiblu, Help Net și benzinăriile Lukoil, amendate de ANPC pentru vânzarea de măști neconforme

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancționat numeroase lanțuri de magazine, farmacii și benzinării pentru punerea în vânzare de măști de protecție neconforme.

Potrivit Agerpres, companiile sancționate de ANPC sunt lanțurile de magazine Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, lanţurile farmaceutice Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România.

Potrivit raportului ANPC au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE. Citește comunicatul integral pe Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...