Orban: ”Toţi angajaţii cu atribuţii de control vor ieşi din birou”

Premierul pune presiune pe instituțiile care pot face controale pentru respectarea măsurilor impuse de guvern în criza sanitară.

Ludovic Orban: ”Sâmbătă, la ora 9, am convocat conferinţa cu toţi cei implicaţi, inclusiv cu instituţiile de control, am decretat mobilizare generală, toţi angajaţii care au atribuţii de control vor ieşi din birou, vor efectua controale peste tot unde avem semnale clare că nu se respectă regulile de protecţie, controalele vor fi de severitate maximă, evident direct proporţionale cu gradul de încălcare a regulilor de protecţie sanitară.

Nu putem să acceptăm să fie puşi în pericol cei 85-90 % dintre români care respectă regulile de către nişte oameni care nu respectă în mod deliberat sau poate ignorând pericolul, poate căzând în capcana propagandei nu respectă regulile.

Un om care nu respectă regulile nu se pune numai pe el în pericol, ci pe ceilalţi. Un om dacă se îmbolnăveşte îi pune în pericol pe cei apropiaţi, familia, prietenii, colegii de birou pentru că dacă se îmbolnăveşte devine transmiţător al bolii şi o transmite către cei mai apropiaţi oameni. Nu putem accepta această situaţie.

Obiectivul nostru este să limităm răspândirea virusului, limitarea răspândirii virusului nu se poate face în condiţiile practic revenirii la aproape la normal. Ce mai sunt închise? Restaurantele din spaţii închise, unde să-mi fie cu iertat, deşi am avut discuţii din cauza creşterii numărului de cazuri încă mai aşteptăm să luăm această decizie, competiţiile sportive cu spectatori, evenimentele culturale, teatrele, cinematografele în spaţii închise, concerte simfonice, operă. Astea au rămas sub restricţii pentru că în general ele au fost încadrate ca risc epidemilogic, cu cel mai mare risc epidemiologic în zona roşie”, a declarat premierul Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...