Compania Blue Air, acuzată că anulează zboruri fără informarea clienților

Compania de zbor Blue Air are mari probleme financiare, acumulând datorii de 20 de milioane de euro numai din biletele vândute pentru curse anulate de epidemia de covid.

Numeroși români, care au cumpărat bilete de avion de la Blue Air, se plâng de anularea zborurilor și întârzieri uriașe la recuperarea banilor.

Potrivit libertatea.ro, zeci de români au aflat, vineri, când au ajuns la Aeroportul Otopeni, că zborul către Lisabona, care ar fi trebuit efectuat de Blue Air, nu mai exista.

Acesta a fost anulat, însă o parte dintre pasagerii spun că nu au fost anunțați de acest lucru înainte.

La fel s-a întâmplat cu zborul Hamburg-București din data de 27 iunie. Pasagerii au aflat abia pe aeroport că zborul nu mai exista, iar aceștia susțin că nu au primit niciun e-mail legat de anularea acestuia.

Reprezentanții companiei recunosc că întâmpină dificultăți financiare și dau ca termen de returnare a banilor clienților pentru zborurile anulate 2-3 luni.

Citeşte întreaga ştire pe libertatea.ro: Sute de români au aflat la aeroport că au zborurile Blue Air anulate. Alții așteaptă de luni întregi returnarea banilor. Compania: „Nu avem cum să plătim acum”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...