Președintele ANCOM demontează mitul fals al pericolului antenelor 5 G. Cum poți verifica online nivelul radiațiilor din zona ta

Președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a declarat la Digi 24 că implementarea sistemului 5 G în România nu reprezintă un pericol pentru sănătatea populației.

Fostul premier a promis ca instituția pe care o conduce acum va lansa o campanie de informare pentru a combate avalanșa de fake-news privind pericolul 5G.

Acesta a dezvăluit că ceea ce se distribuie pe Facebook poate fi o componentă din campaniile de manipulare și dezinformare ale Rusiei. 

„De fiecare dată când omenirea a făcut un salt tehnologic au existat și asemenea luări de poziție. În momentul în care a s-a trecut la locomotivele cu abur, vă vor să verificați presa de atunci, așa cum era ea, și o să vedeți păreri ale multora, specialiști din acea perioadă, la 1800, care spuneau că dacă trenul merge cu mai mult de 40 de kilometri la oră se lichefiază organele. Am dat acest exemplu tocmai ca să explic mai bine frica de 5g, de tehnologie”, a explicat președintele ANCOM.

”Am primit scrisori că în zonele cu antene 5 G bărbații își bat mai mult nevestele! E hilar”

Grindeanu a arătat că instituția sa a primit scrisori și petiții de la cetățeni îngrijorați care se opun tehnologiei 5G.

„Știți că s-a lansat în arealul Centrului vechi o zonă în care există 5G și am primit o scrisoare prin care îmi spuneau că în acea zonă bărbații își bat mai mult femeile. Eu nu vreau să trimit nici în derizoriu, e foarte important ca lumea să fie convinsă că nu sunt efecte negative” a spus șeful ANCOM.

Anul trecut, ANCOM a lansat www.monitor-emf.ro, un site de monitorizare în timp real al tuturor radiațiilor, nivelul lor în diverse locații, 24 de ore din 24.

”N-a existat nicio perioadă, măcar o singură dată să se depășească măcar un sfert din limita admisă” a precizat Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

dezinsectie

Dezinsecție pentru combatarea țânțarilor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție și larvicidare a luciilor de apă din Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 septembrie în...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov anunțate de Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor derula în perioada 26-31 august, între...
algabeth

Cum poți crește valoarea unei proprietăți cu piatră naturală. Sfaturile specialiștilor...

Secretul unei proprietăți valoroase constă în alegerea corectă a materialelor de construcții. Specialiștii Algabeth ne explică diferențele dintre marmură, granit, travertin, calcar, sandstone sau...

Coral Impex anunță acțiuni de deratizare în Brașov

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unei acțiuni de deratizare pe domeniul public din Brașov. Comunicatul Coral: În baza contractului de delegare...

Acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat...

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat din Brașov. Potrivit unui comunicat...
stona

Cum se poate transforma radical o baie cu piatră naturală. Sfaturi...

Ești în căutarea materialelor perfecte pentru amenajarea sau modernizarea unei băi? Nimic mai simplu! La STONA găsești o varietate de materiale din piatră naturală care sunt...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Coral Impex anunță demararea acțiunii de deratizare în Brașov

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Comunicatul Coral Impex În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...