VIDEO: Nouă persoane reținute în urma altercațiilor din Craiova. Agresiuni extreme din cauză că victimele nu voiau să le plătească taxa de protecție

Scandal de proporții și violențe, în amiaza mare la Craiova. Interlopilor nu le-a păsat că sunt filmați.

Patru autoturisme au fost avariate într-o nouă altercaţie care a avut loc, sâmbătă, în trafic, pe Bd. Tineretului din Craiova, între mai multe persoane care au folosit diverse obiecte contondente, acesta fiind al doilea eveniment de acest fel petrecut în zonă, în această lună.

Potrivit IPJ Dolj, citat de Agerpres, în urma scandalului, mai multe persoane au fost conduse la audieri.

Audierile au durat până duminică dimineața, polițiștii luând decizia să rețină 9 persoane.

„Cercetările în acest caz au fost desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Poliţia Municipiului Craiova, sub coordonarea nemijlocită a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Astfel, cercetările au fost continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violente, distrugere, ameninţare, dar şi tentativă la omor, de săvârşirea acestei infracţiuni fiind bănuit un bărbat de 39 de ani”, informează Biroul de presă al IPJ Dolj.

În continuare, alte 4 persoane sunt căutate de polițiști.

O altă altercaţie a avut loc pe 2 iunie, când cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, toţi din Craiova, au oprit în trafic, tot pe Bd.Tineretului, un autoturism în care se aflau alţi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, tot din Craiova, pe care i-ar fi lovit, provocând distrugeri autoturismului în care se aflau persoanele vătămate.

Potrivit IPJ Dolj, anchetatorii au efectuat patru percheziţii domiciliare, la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor respective, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor obiectele contondente pe care le-au folosit la comiterea faptelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...