Povestea unui medic de familie din Brașov care este un model pentru comunitate

Medicina de familie din România se află în pragul falimentului. Peste 500 de localități nu au un medic primar, iar situația se arată tot mai sumbră.

Numai în ultimul an, mai bine de 100 de cabinete și-au pus lacătul pe ușă, din lipsă de fonduri, dar și de personal. Tot mai mulți doctori de familie se pensionează, iar cei tineri refuză să le ia locul. Puține excepții le dau o rază de speranță suferinzilor de la sate care au atâta nevoie de îngrijire medicală.

O cunoaștem astăzi pe Ana Șestacova, medicul care a visat încă din copilărie să ajute astfel de persoane. La 42 de ani are propriul cabinet și a deschis chiar și un centru de permanență în județul Brașov. Spune că nu ar renunta la ele pentru nicio ofertă din străinătate.

Dr. Ana Șestacova, medic de familie: “Sunt Ana, Șestacova Ana. Sunt medic de familie. Dar nu m-aș axa foarte mult pe calitatea de medic, că pe asta o obții. Aș zice mai mult că sunt om. Iubesc medicina din mediul rural, iubesc să fac ceea ce am învățat o viață.”

Ajutând-i pe cei aflați în suferință. Așa am găsit-o pe Ana Șestacova, medic de familie în localitatea Feldioara din județul Brașov. Și-a amenajat un cabinet primitor, unde își tratează pacienții.

Citește continuarea pe Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...