Duminică, aproape 30.000 de persoane au tranzitat prin punctele de frontieră ale României. Motivul haosului de la granițele din vestul țării

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, până la ora 18.00, prin punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de frontieră 29.072 de persoane, din care peste 20.000 numai în vestul ţării, cetăţeni români şi străini.

Din total, 16.987 au fost pe sensul de intrare în ţară şi 12.085 pe sensul de ieşire, precum şi 13.552 mijloace de transport. Motivul revenirilor în țară, într-un interval atât de scurt de timp, îl reprezintă dispariția obligativității de a mai sta în carantină.

Poliția de Frontieră: „La graniţa cu Ungaria, în intervalul precizat, fluxul de pasageri a fost de 20.999 de persoane, dintre care 12.886 pe sensul de intrare şi 8.113 pe cel de ieşire din România, cu 9.184 de mijloace de transport. Astăzi (până la ora 18.00), la graniţa cu Ungaria, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantina la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 7.074 de persoane.

De asemenea, duminică, începând cu ora 18.00, în Punctul de trecere a frontierei Nădlac 1 nu se mai aflau persoane în aşteptare din categoria celor care s-au prezentat în punctul de trecere a frontierei pe jos.
 
În punctele de frontieră au fost dispuse măsuri pentru descongestionarea traficului şi pentru respectarea distanţării sociale prin reorganizarea arterelor de control în punctele de trecere a frontierei prin crearea unor culoare care să permită separarea fluxurilor de pasageri şi orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în ţară (decizie luată prin întelegere cu autorităţile din Ungaria).
 
Astfel, începând cu ora 18:30 autorităţile ungare au redirecţionat o parte din traficul transfrontalier de la P.T.F. Nădlac către P.T.F. Vărşand, în prezent la acest punct de trecere fiind utilizate pe sensul de intrare două artere pentru autoturisme şi o arteră pentru automarfare.
 
De asemenea, au mai fost suplimentate punctele de control (în care se efectuează verificările) inclusiv cu puncte mobile în care poliţiştii de frontieră folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităţilor, dar şi numărul de cadre medicale.
 
Au mai fost luate şi alte măsuri, precum suplimentarea numărului de cadre medicale în P.T.F.-uri; suplimentarea dispozitivului de frontieră cu echipaje de jandarmerie care acţionează în profunzime şi care au misiunea de a impune măsuri de distanţare între persoanele care aşteaptă efectuarea formalităţilor de control; mobilizarea în zona de frontieră a efectivelor de poliţie şi SMURD, pentru menţinerea ordinii publice şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
 
Totodată, s-a decis că persoanele care aşteaptă pentru intrarea în ţară vor primi măşti de protecţie şi apă.
 
Video: Poliția de Frontieră – Vama Nădlac / foto: Poliția de frontieră și digi24
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...