Cercetătorul Virgil Păunescu și-a administrat un vaccin descoperit de el împotriva COVID

Profesorul Virgil Păunescu, șeful Institutului Oncogen, a anunțat pe Facebook că și-a administrat singur un vaccin descoperit de el împotriva coronavirusului. Conducerea  Spitalului Județean Timișoara susține că a demarat o anchetă internă.

Mesajul profesorului doctor Virgil Păunescu:

Mi-am administrat vaccinul pe care am anunțat că l-am pus la punct încă din luna februarie. Între timp am primit substanțele, proteinele care compun acest vaccin, și pentru că vrem să colaborăm, și vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gândit să îl facem cât mai simplu posibil. Se administrează sub formă de aerosol sau de picături. Eu mi-am administrat picături intranazale într-o soluție de vitamina A.

Am făcut acest gest pentru că ne-am împotmolit, pe de o parte cu cercetările din lipsă de fonduri, pe de altă parte pentru că eu oricum sunt investigatorul principal în acest subiect și sunt cel mai, să zic așa, nu îndreptățit, dar cel mai potrivit să observ ceea ce se întâmplă dacă te vaccinezi – care sunt reacțiile postavaccinale, care sunt efectele secundare în mod deosebit, pentru că această fază a testării, în general este legată de siguranța vaccinului.

Am ajuns destul de repede la această fază de testare, dar consider că eu cele mai multe cunoștințe despre ceea ce am făcut, ca să pot să-mi asum această încercare. De altfel, am mai fi făcut niște teste pe animale, mai mult sau mai puțin concludente, după care tot la subiecți umani ajungi.

Eu nu am nicio speranță că experimentele pe animale că îmi vor spune ceva ce nu știu.

Eu nu sper să salvăm noi lumea și nu îmi fac iluzii că noi vom face vaccinul care va salva planeta de COVID. Problema noastră este una de a rămâne în competiție cât mai aproape de eșalonul fruntaș. Și de a reuși la sfârșit să facem un vaccin sigur pe care să îl putem produce în România și care să rămână în portofoliul Institutului Cantacuzino, cu care am semnat un acord de colaborare.

Mi-au scris oameni să încerce și ei. Nu este cazul. Maximul pe care mi-l permite legea este să mi-l administrez eu mie. În niciun caz altcuiva până când nu trecem de experimentele pe care Cantacuzino urmează să le facă pe animale. Este o instituție independentă de noi și o instituție cu un personal calificat.

Sper ca institutul să rămână în portofoliu cu o tehnologie care este diferită de alți competitori ai noștri.

Anchetă internă

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara: Domnul profesor doctor Virgil Păunescu a declarat azi pe un cont social media că și-a administrat un așa-zis vaccin împotriva coronavirusului în luna aprilie. Din nefericire, spitalul județean, din a cărui structură face parte centrul oncogenic, este un compartiment al spitalului, nu am fost informat, nici oficial, nici neoficial despre acest proiect de cercetare și despre această intenție a domnului profesor.

Sigur, cu toții ne-am dori ca în România să existe uun vaccin, însă ceea ce vreau eu să subliniez este că nu se poate pune problema în acest moment de existența unui asemenea vaccin. Și aș vrea să fac apel la cetățeni să facă diferența între ceea ce comunica domnul profesor și ceea ce înseamnă cu adevărat un vaccin.

Noi credem în capacitatea intelectuală a dânsului, însă vom demara o anchetă internă pentru a verifica în ce condiții s-a făcut această cercetare, dacă s-a injectat sau nu domnul profesor, pentru că acum avem doar declarația dânsului.

Când este vorba de administrarea de substanțe pe om trebuie notificată conducerea spitalului, iar consiliul de etică al unității trebuie să își dea acordul.

Cercetarea nu era o surpriză pentru mine, dar nu mă așteptam ca domnul profesor să facă un asemenea gest. Ne facem griji pentru starea dânsului de sănătate, pentru că a avea niște proteine sintetizate artificial după secvența genetică a acesui virus, nu este un lucru cu care te poți juca. Puteau exista repercusiuni serioase pentru sănătatea dânsului.

Am avut o discuție cu domnul profesor și mi-a spus că și-a administrat două doze și că a avut o reacție similară ca a unei reacții gripale, însă nu este nimic documentat. Noi asta trebuie să verificăm.

Dacă vaccinul nu a fost documentat, din punct de vedere științific nu are nicio valoare.

Vom proceda la acțiuni în consecință, fie că sunt sancțiuni administrative, dacă se impun, fie nu.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

algabeth

Cum s-ar putea schimba radical ”fața” unui oraș cu un element...

Spațiile urbane pot fi transformate radical prin folosirea unui element pe cât de durabil, pe atât de estetic: piatra naturală. Vezi la finalul articolului cum...
tratamente stropire coral

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare în...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă efectuarea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combatere...

Coral Impex anunță efectuarea de tratamente fitosanitare în Brașov

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție pentru combaterea capușelor anunțate de Coral Impex în...

Societatea Coral Impex anunță începerea unor acțiuni de dezinsecție, în perioada următoare, pe domeniul public din Brașov. Potrivit societății, acestea se vor desfășura în perioada...
stona

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală....

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...