Dacă se va ridica starea de urgenţă, în România se va păstra, totuşi, o stare excepţională, dar mai puţin restrictivă decât cea actuală. Președintele Klaus Iohannis, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți seară despre ce va urma în momentul în care se termină starea de urgență.
”Decizia dacă vom prelungi starea de urgență sau dacă vom găsi o formă alternativă, starea de alertă, o vom lua probabil în cursul săptămânii viitoare, când vom avea noi date despre epidemie”, a declarat președintele.
Klaus Iohannis a mai precizat că, în acest moment, se lucrează la legislația aferentă variantei în care starea de urgență nu va fi prelungită. ”Relaxarea se face în pași și nu dintr-o dată. Fiecare măsură trebuie analizată în funcție de rezultate. Dacă vom avea un număr foarte mare de infecții, atunci va trebui revaluată măsura care a dus la acele creșteri. În practică, de asta relaxăm în pași, ca atunci când măsura se dovedește a fi fost proastă, să o putem lua înapoi”, a mai spus Klaus Iohannis.
Guvernul va institui stare de alertă, o reglementare necesară pentru ca autorităţile să poată menţine unele interdicţii sau reguli de conduită socială, precum distanţarea socială, sau obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, deja, că după data de 15 mai, când expiră decretul privind prelungirea stării de urgenţă, restricțiile de circulație vor fi ridicate, însă, în spațiile publice închise și în transportul în comun, toți românii vor fi nevoiți să poarte mască.
„Nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm unde și de ce mergem”, spunea Klaus Iohannis, săptămâna trecută. Vor fi păstrate, însă, unele interdicții, precum adunările publice sau deschiderea mall-urilor.
Citește mai multe pe Libertatea.ro








