Un bărbat din București a ajuns la Psihiatrie după ce le-a prezentat jandarmilor un buletin de „suveran”

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a relatat pe pagina de facebook un episod în care un bucureștean, care nu recunoaște autoritatea statului român, le-a prezentat un act de identitate care expiră în anul 3119.

Citește și: Ce sunt ”SUVERANII”, de ce nu vor să aibă CNP și să plătească taxe?

Potrivit Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, marți în jurul orelor 18:30, pe raza Sectorului 4, jandarmii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, au depistat un bărbat care a încercat să se legitimeze cu un document intitulat “ENTITATEA SUVERANĂ INDIVIDUALĂ EXEMPT”.

Documentul nu este, conform legislației în vigoare, prevăzut ca act de identitate valabil pentru legitimare.

Persoana în cauză a refuzat în mod repetat să dea detalii pentru stabilirea identității, menționând faptul că este suveran și că nu recunoaște instituțiile statului, fiind condus la sediul secției de poliție competentă teritorial, pentru continuarea verificărilor.

Din cauza comportamentului deviant pe care-l manifesta, a fost solicitat un echipaj de ambulanță care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, pentru un consult de specialitate.

Cu toții am observat că, în această perioadă, vedem jandarmi în spațiul public, verificând respectarea ordonanțelor militare în vigoare. Pe această cale, facem apel la cetățeni să coopereze cu forțele de ordine, să răspundă prompt solicitărilor acestora și să înțeleagă că suntem în stradă pentru siguranța tuturor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...