Un nou ordin al lui Arafat interzice consultațiile, internările și operațiile la spitalele de stat și private

Raed Arafat pune lacăt spitalelor de stat și private, în așteptarea valului de îmbolnăviri COVID-19. Un ordin dat ieri de secretarul de stat și transmis prin DSP-urile din întreaga țară în teritoriu prevede interzicerea internărilor, operațiilor, tratamentelor și consultațiilor medicale din toate unitățile sanitare.

Potrivit documentului, contrasemnat de ministrul MAI și cel al Sănătății, ”pe toată durata stării de urgență, sunt suspendate internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate din toate unitățile sanitare cu paturi publice și private, precum și consultații și tratamente care pot fi programate sau sunt programabile în toate structurile ambulatorii, atât publice cât și private”.

Așadar, dacă se respectă întocmai acest ordin, toate spitalele private și de stat ar trebui să nu mai interneze și nici să trateze pacienți, cu excepția celor considerați a fi ”urgențe medicale”.

Aseară, ministrul Sănătății a revenit cu precizări.

”Se va reface Ordinul ca el să prevadă clar că totul se face, de la caz la caz, prin evaluarea medicului. E important să asigurăm în continuare tratarea bolilor și să apărăm drepturile pacienților. Nimic din acest ordin nu trebuie să ia din grija față de pacienții urgenți, dar trebuie să cunoaștem riscurile infectării cu COVID-19 și medicul să evalueze. Asta e baza: totul se va face prin evaluarea de la caz la caz” a declarat Nelu Tătaru pentru libertatea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577

The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used.When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...