Fostul ofițer MAI care a băgat Spitalul Gerota în carantină și a îmbolnăvit zeci de persoane a fost externat

Fostul ofițer MAI care a mințit medicii de la Spitalul Gerota, spunând că n-a fost plecat în străinătate, și a infectat zeci de persoane și cadre medicale a fost externat din spital. ​

Bărbatul de 60 de ani, fost ofițer de Poliție, a fost internat din 5 martie la Spitalul Gerota. El a ascuns autorităților că fusese plecat în Israel, de unde s-a întors în 26 februarie.

La momentul internării, el declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. El s-ar fi simțit rău și a mers la spital în 3 martie, a doua zi s-a întors la serviciu, iar în 5 martie a mers din nou la spital și a fost internat. În 9 martie s-a confirmat că are coronavirus, potrivit hotnews.ro

După confirmarea diagnosticului în cazul său, Spitalul Gerota a intrat în carantină, mai multe cadre medicale, între care și managerul unității, șefa secției ATI, fiind diagnosticate cu COVID-19.

Bărbatul este pensionar al MAI din 2015, a fost șef la două poliții de sector și apoi director al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Acum, el lucrează la ADP sector 4.

Șeful ADP Sector 4, Marian Goleac, a confirmat pentru Libertatea că bărbatul a intrat în contact cu cei 120 de angajați ai direcției și, mai mult, a împărțit mărțișoare.

În urma anchetei epidemiologice, s-a constatat că acesta a împărțit mărțișoare în 2 martie la Amenajarea Domeniului Public sector 4.

Pe 11 martie, procurorii au deschis dosar penal pe numele polițistului pensionar bolnav de COVID-19.

Săptămâna trecută spitalul Gerota a ieșit din carantină, însă nu primeşte noi pacienţi deocamdată.

sursa: hotnews.ro

sursa foto: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...