Bloc evacuat în Vaslui după ce un locatar a copt ardei iuți la microunde

Momente de panică în Vaslui, duminică, din cauza unor ardei iuți puși în cuptorul cu microunde. Zeci de locatari dintr-un bloc au solicitat sprijinul pompierilor, anunţând la 112 că în imobil nu se mai poate respira din cauza unui miros înţepător.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Vaslui au ajuns la fața locului, iar în urma verificărilor au descoperit și sursa mirosului înțepător. Nu era, însă, o scurgere de gaze, ci un bărbat care a vrut să facă ardei copți la cuptorul cu microunde.

„S-a intervenit cu două autospeciale după ce am fost sesizaţi asupra faptul că în casa scării H a blocului 321 de pe strada Podurilor se simte un miros iritant, înţepător. În momentul când colegii mei au ajuns acolo, o parte dintre locatarii scării se autoevacuaseră.

S-au făcut măsurători ale gazelor însă toate au ieşit în parametri normali. La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa mirosului. Un cetăţean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuţi la copt în cuptorul cu microunde.

Probabil întâmplarea este de râs pentru mulţi dintre noi, dar credeţi-mă că toţi cei care erau acolo plângeau. Colegii mei au fost nevoiţi să intervină cu măştile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...