Marian Godină critică Poliția Română pentru că distribuie pe Facebook postările lui Bode. „Ceva de o slugărnicie incredibilă”

Pagina de Facebook a Poliției Române, cu aproape un milion de urmăritori, este folosită pentru a-i face imagine publică ministrului de interne, Lucian Bode, prin redistribuirea mesajelor publicate pe pagina acestuia, acuză Marian Godină într-un mesaj pe Facebook.

Polițistul subliniază că el și colegii săi se trezesc de la 3-4 pentru misiuni periculoase, în urma cărora apar informații și imagini și pe pagina de Facebook a instituției, iar acestea au crescut popularitatea paginii care este folosită acum pentru a-l promova pe Lucian Bode.

„Luni să nu vă faceți planuri, vom fi toți la serviciu, e o misiune amplă cu efective mărite.”

Ăsta e unul dintre mesajele cu care mă trezesc din când în când și care îmi dă tot programul peste cap. Ești recompensat apoi cu timp liber, chiar dacă tu te duci la serviciu când ești chemat, iar liber îți iei când se poate.

La astfel de misiuni, prezența „la bază” se face pe la orele 3, 4, cel târziu 5 dimineața.

Când sunt ceva misiuni mai cu impact, pe grupări de interlopi, pe lemne sau pe alte infracțiuni grave, de obicei se ocupă cineva și de făcut niște poze pentru pagina de Facebook a Poliției Române. Ba la plecarea în misiune e filmată coloana de dube cu girofaruri, ba sunt date ceva filmări cu spartul ușilor sau sărtiul gardurilor. Mi se pare normal ca astfel de acțiuni să fie mediatizate, iar în 2022, o instituție ca Poliția Română e normal să aibă o pagină de Facebook și să posteze astfel de lucruri.

Mulți întreabă, prin comentarii, de ce nu sunt arătate și cazurile de polițiști corupți sau alte boacăne. E simplu, acolo e o pagină de promovare a activității poliției și e logic că vor fi postate doar lucrurile bune și faine.

Doar că, ce să vezi, de o vreme mă tot uit cum Poliția Română, care are o pagină de Facebook cu aproape un milion de urmăritori, distribuie postările domnului Bode, pe persoană fizică.

Să ne înțelegem, cei aproape un milion de urmăritori sunt acolo datorită activității polițiștilor din stradă care a tot fost prezentată pe pagină.

Cu alte cuvinte, Poliția Română îi face imagine domnului Bode, politician și membru de partid cu acte. O să spună unii că e ministru de interne. Așa e, este, deci vorbele i-ar putea fi citate pe pagina MAI, fără să-i fie distribuite postările de pe pagina sa personală.

Nu de alta, dar imaginea asta a poliției este făcută pe spatele polițiștilor operativi care muncesc și sunt dedicați acestei profesii,unii dintre ei își pierd viețile în timpul serviciului.

Opinez că e profund greșit ca Poliția Română să-i facă imagine unui om politic și pare ceva de o slugărnicie incredibilă. Mi-i și imaginez pe oamenii ăia de se ocupă de pagina de Facebook cum stau să vadă ce a mai postat dl Bode ca să-i dea share. Sau poate îi sună careva să le spună „băieți, a postat domn’ ministru ceva, dați și voi un share acolo”.

Băieți, promovați polițiștii. Domnul Bode e om politic, nu e polițist, chiar dacă merge el cu sirene și girofaruri prin trafic. Îl plictisesc oricum și îl ia somnicul de la ele.

Cu scuzele de rigoare pentru campionul mondial, dar într-o singură poză putem vedea două tipuri de pupat în cwr, unul pentru capital de imagine și altul din slugărnicie.” a scris Marian Godina pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...