Medicii din Timișoara afirmă că în România a început valul 6 al pandemiei de Covid

Spitalul „Dr. Victor Babeș” din Timișoara începe încet să se umple de cazuri confirmate ale infecțiilor cu subtulpinile Omicron, BA4 şi BA5.

Vorbim de un început de val 6. Din fericire, în România, cel puţin deocamdată, acest nou val care se bazează pe două subtulpini Omicron, BA4 şi BA5, este mult mai redus decât în restul Europei. Cele două subtulpini sunt însă mult mai contagioase, şi asta se vede şi în rapiditatea cu care se exinde infecţia. Sunt ţări care se confruntă acum cu zeci de mii de cazuri pe zi. Deocamdată, nu avem pacienţi internaţi în Terapie Intensivă, dar trebuie să fim pregătiţi pentru ce e mai rău. Cuvântul de ordine ar trebui să fie, în această perioadă, prudenţa.

Asta nu înseamnă că trebuie să stăm în casă, să nu mergem în vacanţe, ci recomandarea noastră este să purtăm, în locurile aglomerate, masca de protecţie. În mijloacele de transport, în magazine şi, evident, în continuare să ne spălăm pe mâini, să ne dezinfectăm după ce am intrat în contact cu suprafeţe ce pot transmite virusuri. Dacă avem un simptom dintre cele specifice acestei boli, să ne izolăm, să cerem ajutorul medicilor şi chiar să mergem la evaluările COVID-19 care se fac în unităţile sanitare”, spune prof. dr. Cristian Oancea – managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, citat de Mediafax.

Spitalele din Timișoara au început deja să se pregătească pentru un nou val de infectări prin suplimentarea numărului de paturi alocate infecţiei cu Sars-CoV 2. De asemenea, medicii timișoreni au dispus redeschiderea unui compartiment de COVID-19 la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...