Ce pedeapsă a primit un polițist care a cerut mită de 1,1 milioane de euro

Un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul IGPR, Marius Aurelian Fleancu, a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare de către Tribunalul Bucureşti, după ce a fost acuzat că a primit de la un om de afaceri mită de un milion de euro, potrivit Agerpres. Decizia instanţei nu este definitivă.

Acesta a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni de închisoare pentru luare de mită, 3 ani pentru trafic de influenţă şi un an şi 3 luni pentru permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

De asemenea, i-a fost impusă interdicţia de a lucra ca poliţist pe o perioadă de cinci ani după eliberarea din penitenciar.

Potrivit DNA, în perioada februarie – aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu era ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind delegat la Parchetul General pentru a participa la o anchetă într-un dosar în care omul de afaceri Bogdan Savin, proprietarul grupului de firme Ager, era cercetat pentru înşelăciune.

Prin intermediul unui complice al său, pe nume Cristian-Nicolae Ploaie (condamnat și el în același dosar la 4 ani de închisoare), ofiţerul de poliţie ar fi luat legătura cu omul de afaceri şi i-ar fi cerut peste un milion de euro, În schimbul acestei sume ploițistul i-a promis că va obţine clasarea dosarului de înșelăciune.

Poliţistul a susținut că va împărți banii cu procurorul de caz şi cu procurorul şef de secţie de la Parchetul General.

Sursa: Libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...