Lydia Nesterenko, o jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, publică în Observatorul Prahovean articole despre ce se întâmplă în țara sa, ocupată de trupele rusești. În articolul de astăzi, Lydia aduce în atenția opiniei publice drama lui Andriyko, un copil de numai 2 ani, care și-a pierdut ambele picioare după ce o bombă a căzut în locuința unor apropiați ai familiei.
Războiul a schilodit multe vieți, din nefericire și viața unui copil ucrainian, Andriyko Tomchuk, care locuia în Korosten, regiunea Zhytomyr.
În noaptea fatidică, băiețelul împreună cu părinții și sora lui și-a petrecut noaptea la niște prieteni. Totul s-a întâmplat într-o secundă – explozia unei bombe cu dispersie i-a rănit băiețelului picioarele.
Pentru că familia locuia într-un bloc de locuințe înalt, în acea seară au decis să meargă la niște cunoștințe care stăteau la casă, crezând că așa vor fi mai în siguranță. Din păcate, așa cum am văzut în acest război, nu există locuri sigure în fața bombelor.
Andriyko are doar 2 ani și 7 luni. El a fost dus la spital în stare critică. Din fericire, viața lui a fost salvata, dar doctorii au trebuit să îi amputeze ambele picioare din cauza rănilor severe.
Veștile despre tragedia familiei s-au răspândit rapid în oraș, pe rețelele sociale, în comunitate. În scurt timp s-a strâns o sumă importantă de bani pentru tratamentul băiatului. Părinții lui Andriyko au fost susținuți și de autoritățile locale și au primit ajutor financiar din bugetul orașului.
Pentru moment situația băiețelului este stabilă, iar familia a fost ajutată să ajungă în Germania pentru tratament și pentru protezele necesare.
In noaptea aceea, atacul cu rachete al armatei ruse asupra zonei rezidențiale s-a soldat cu moartea unei persoane, două persoane rănite și 10 case distruse.
Viața de azi a ucrainenilor este împărțită între “înainte” și “după”. Războiul nu iartă nicio familie. Își lasă amprenta peste noi toți. Sfâșie sufletele ucrainenilor.
Țara mea natală este scăldată în lacrimi și sânge. Se fac sacrificii umane enorme, iar lista de destine schilodite crește în fiecare clipă.
Copiii noștri sunt obligați să-și trăiască copilăria în condiții de război, să devină martorii unei istorii sângeroase, iar asta mi se pare cel mai rău lucru.
Acest articol este semnat de Lydia Nesterenko. Află-i povestea de aici: O jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, vorbește despre ororile războiului: ”Diminețile mele încep cu mesajul: Este toata lumea în viață?”
