Guvernul a aprobat gratuități la transportul refugiaților din Ucraina

Guvernul a aprobat, sâmbătă, proiectul de hotărâre privind acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru transportul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. În situații deosebite, refugiații pot pleca din România cu chartere.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, după ședința de Guvern, că este vorba despre gratuităţi şi facilităţi în transportul feroviar, rutier, naval și aerian, pentru cei care nu cer azil în România.

Astfel:

– se acordă gratuitate la toate călătoriile efectuate cu trenul regio și InterRegio, clasa a doua, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării României

– scutirea de la plata tarifelor pentru trecerea cu bacul pe ruta Isaccea – Orlivka, precum și acordarea de gratuitate pentru transportul fluvial pe ruta Isaccea – Galați

– acordarea de gratuitate la transportul rutier național sau internațional pe perioada staționării sau tranzitării României

– scutirea de la perceperea taxelor aferente autorizațiilor de transport de persoane și marfă.

În situații excepționale, la solicitarea Ministerului Afacerilor de Interne, se vor putea organiza transporturi gratuite ale celor care vor să părăsească România cu curse charter, acordul statului de destinație urmând să se transmită Ministerului Transporturilor, a spus Cărbunaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...