Biroul de presă al Poliției Timiș, a comunicat luni seară reținerea unui bărbat pentru 24 de ore, care în urmă cu câteva zile a tras un foc de armă în fața imobilului în care avea loc un priveghi.
În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost efectual un apel către 112 cu privire la faptul că un bărbat a tras un foc de armă. În urma verificărilor efectuate de polițiștii lugojeni s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 47 de ani.
Este vorba de o armă neletală, produsă pentru a emite zgomot sau pentru a împrăștia gaze. Bărbatul nu deține permis de portarmă și arma pe care acesta a folosită nu este în evidențele Poliției Române.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și i-a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.










