Guvernul României a aprobat ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru instituțiile și autoritățile publice. Astfel, bugetarii vor avea parte de o nouă mini-vacanță de 5 zile în luna decembrie.
Guvernul României a aprobat ca vineri 2 decembrie să fie zi liberă, astfel încât să se facă punte între zilele libere de 30 noiembrie (Sfântul Andrei), 1 decembrie (Ziua Națională a României) și weekend.
„Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, ziua de 2 decembrie 2022 se stabilește ca zi liberă”, se prevede în hotărârea Guvernului.
Pentru recuperarea zilei de 2 decembrie, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022 potrivit planificărilor stabilite.
Hotărârea mai prevede că măsura „nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității”.
Totodată măsura nu se aplică în cazul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 și nici participanților în aceste procese.
„În ziua de 2 decembrie 2022, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului”, se mai precizează în hotărârea de Guvern.







