Când va fi următoarea vacanță pentru elevi. ”Va fi o perioadă epuizantă pentru toți”

Elevii de gimnaziu și de liceu s-au întors ieri la cursuri, cu o săptămână mai devreme decât cei din clasele primare. A fost cea mai scurtă vacanță de iarnă din ultimii 20 de ani.

Pentru elevi urmează o perioadă de 15 săptămâni de cursuri, întreruptă doar de o mini-vacanță.

Este vorba de 24 ianuarie, zi liberă care pică într-o zi de luni.

Asociațiile de părinți și elevi au cerut o vacanță inter-semestrială, de o săptămână.

Aceștia au fost refuzați însă de reprezentanții Ministerului Educației.

Următoarea vacanță, cea de Paște, va începe pe 15 aprilie și va dura două săptămâni.

Elevii se vor întoarce la cursuri pe 2 mai, iar actualul an școlar se va termina pe 10 iunie.

Structura semestrului al II-lea (sursa: edupedu.ro)
  • Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
  • Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște (primăvară)
  • Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
  • de Sâmbătă, 11 iunie 2022 – vacanța de vară

Trei excepții de la prevederile acestea:

  1. clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022;
  2. clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 3 iunie 2022;
  3. clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...