Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii pot lua vacanță cu o zi mai devreme decât prevede calendarul anului școlar în curs. Astfel, conducerea fiecărei unități de învățământ va putea decide dacă în ziua de joi, 23 decembrie, se vor mai face cursuri sau nu.
Dată fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus pentru copii și cadre didactice, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic.
Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza de manieră nonformală și informală” a transmis ministrul Educației pe Facebook.
Acesta a indicat și soluțiile pe care le au cadrele didactice: un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanța de sărbători.
”Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății” a precizat Cîmpeanu.