Platforma de unde se poate descărca certificatul digital COVID se lansează mâine. Cum se obține pașaportul COVID

De mâine va fi activat portalul de unde se vor putea obține certificatele digitale UE privind COVID (așa numitul pașaport COVID), anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale. Obținerea certificatului se face prin parcurgerea câtorva pași în cadrul platformei și este gratuită, mai precizează STS, adăugând că documentul poate fi folosit la ieșirea din țară, atât în format digital, pe telefon, cât și printat, potrivit digi24.ro.

Portalul https://certificat-covid.gov.ro va fi lansat joi, 1 iulie, anunță STS într-un comunicat, menționând că pe această platformă „cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID”.

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 vor vor putea obține documentul în mai puțin de 10 pași, potrivit STS.

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.

2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.

3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.

4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.

5. Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit.

Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

6. În funcție de categorie, se completează:

  • Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
  • Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
  • Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

7. Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.

8. Ulterior, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Certificatul digital este gratuit

Pe lângă metoda de obținere a certificatului digital, STS mai face o serie de precizări, legate de durata procesului și cum poate fi folosit.

1. Certificatul este gratuit.

2. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților.

3. Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.

4. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.

5. La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.

Cei care au nevoie de asistență pentru obținerea certificatului, pot suna la call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.

De asemenea, certificatul poate fi obținut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, mai precizează STS.

În situațiile în care apar inadvertențe între informațiile completate de o persoană și cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecții de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puțin 12 sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat – rapid sau PCR.

Cui folosește certificatul

Certificatul digital CCOVID nu este un obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecțiune sau dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică, potrivit STS.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat și din Aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate și au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19.

Certificatele includ un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziție de STS, astfel încât cetățenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru verificarea, la intrarea în țară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliția de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile și 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicația „CoronaScan”.

La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât și tipărit pe hârtie. Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice, mai precizează STS.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Stona.ro – Piatra Naturală și Impactul Său Asupra Valorii Proprietății

Piatra naturală a fost un simbol al durabilității și luxului de-a lungul istoriei. Folosită de civilizații antice în construcția de monumente și clădiri, aceasta...
dezinsectie

Acțiuni de dezinescție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare anunțate...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor acțiuni de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor...

Acțiunile de dezinsecție pentru combatere a căpușelor din Brașov au fost...

Din cauza vremii nefavorabile Coral Impex a anunțat reprogramarea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor din Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și...

Coral impex începe acțiunile de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea acțiunilor de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor și căpușelor de pe domeniul public...
tratamente stropire coral

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că, la începutul lunii mai, pe domeniul public din Brașov vor fi efectuate tratamente fitosanitare...
algabeth

Cum s-ar putea schimba radical ”fața” unui oraș cu un element...

Spațiile urbane pot fi transformate radical prin folosirea unui element pe cât de durabil, pe atât de estetic: piatra naturală. Vezi la finalul articolului cum...
tratamente stropire coral

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare în...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă efectuarea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combatere...