Dacă ajungeți la refugiul Bâlea-Tunel veți descoperi un personaj de poveste: Nea Emil, cabanieru’

Rezervat la vorbă, dar nu şi la ospitalitate, mai tot timpul cu câte ceva de făcut, dar niciodată suficient de ocupat pentru a nu-i omeni pe cei care-i calcă pragul. Aşa l-am descoperit pe Emil Bădescu, proprietarul Refugiului Bâlea-Tunel. Un loc mic, situat la ieşirea din tunelul de pe Transfăgărăşan, cum vii dintre Sibiu, refugiul este una dintre cele mai bune transpuneri ale vorbei că „omul sfinţeşte locul“. Văzut de la exterior poate că nu spune multe, însă interiorul este unul plin de surprize plăcute. FOTO la finalul textului.

Un om al munţilor, aşa cum se ştie de mic copil, Emil Bădescu a cutreierat Carpaţii în lung şi-n lat. A avut de-a face în drumeţiile sale cu tot felul de oameni şi locuri. A cunoscut plusurile şi minusurile, iar în urmă cu aproape 15 ani avea să se transforme din turist într-una dintre puţinele gazde din Făgăraş.

De la şantier, WC public, la unul dintre cele mai cochete refugii

Cunoştea locul de lângă tunel, care a fost în trecut zona de organizare a şantierului. După ce au fost terminate lucrările la Transfăgărăşan, locul a fost transformat de turişti în WC public. Prin 2006, lui Emil Bădescu i-a venit ideea să schimbe radical destinaţia locului şi, astfel, a început să facă demersurile pentru a intra în posesia terenului. Visa să aibă propriul refugiu, în inima Făgăraşilor, de unde să admire spectacolul nesfârşit al naturii, îmbrăcarea munţilor în toate cele patru anotimpuri într-o singură zi, de unde să plece în drumeţii spre vârfurile Buda, Muşeteica, Râiosu, Capra etc, ştiind că la coborâre va avea unde să înnopteze. După doi ani de aşteptări, timp în care au fost făcuţi paşii birocratici, Emil Bădescu avea să înceapă construcţia refugiului. Şi a fost timp suficient în care să-şi revizuiască planurile, să asculte şi părerile apropiaţilor şi, astfel, din ceea ce voia să fie iniţial, locul a ajuns să fie, începând cu 2010, un adevărat spaţiu de cazare pentru turişti. Unul care se tot transformă, fiind adaptat vremurilor şi cerinţelor oaspeţilor, păstrând, totuşi, specificul unui refugiu.

Sala de mese este locul poveştilor şi cântecelor la chitară şi, totodată, spaţiul unde aromele tradiţionale îşi dau concursul. Nu contează că ai provizii în rucsac, odată ce-ai trecut pragul şi ai fost întâmpinat cu paharul de afinată din partea casei, ţi-e aproape imposibil să rezişti ciorbelor, tocăniţelor, sarmalelor sau clătitelor gătite de Simona, partenera de viaţă a cabanierului.

Şi preţurile sunt de bun-simţ, chiar dacă în perioada în care este închis Transfăgărăşanul, alimentele sunt cărate cu spatele de la telecabină.

Alături se află două dormitoare, cu paturi supraetajate, cu un perete de geam care te lasă să te bucuri de jocurile naturii.

Nea Emil, cabanieru’

Dar indiferent de cât de frumos este amenajat un loc, căldura îi este dată de om.

În viaţa de zi cu zi, nea Emil este instructor-auto. Prin tinereţe a fost maistru în industria lemnului. A lucrat cu plăcere şi şi-a dat interesul să facă treabă bună peste tot pe unde a trecut, dar ocupaţia de suflet îi este în munţi.

Deşi munceşte cât timp turistul se odihneşte  în refugiul său, interacţiunea cu oamenii, poveştile, glumele, îmbrăţişarea de rămas-bun şi faptul că mereu îi trec pragul alte şi alte persoane cărora le-au fost recomandate omul şi locul de „La Tunel“ îi dau energia şi impulsul de a merge mai departe.

Refugiul îşi triază şi oaspeţii. Astfel se face că mai toţi care vin aici sunt oameni ai muntelui, care nu cer confortul de la „4 stele“. Dar se bucură că sunt întrebaţi de traseele alese, că primesc un sfat de drum şi, mai ales, că sunt aşteptaţi cu masa caldă. Iar dacă se întâmplă cumva să întârzie câteva ore faţă de timpul estimat al drumeţiei, este foarte probabil ca pe potecă să fie întâmpinaţi de nea Emil sau o echipă a Salvamontului, alertată tot de cabanier. Pentru că nu-şi priveşte niciodată oaspeţii ca pe o sursă de venit…

Este sprijinit în tot ceea ce face de Simona, partenera sa de viaţă, dar şi de părinţii lui care-l ajută cu mare parte din provizii.  Are doi copii mari care sunt deja la casele lor. Fata îi este plecată în Suedia, iar băiatul este în Bucureşti, însă când se adună „acasă“, inevitabil vin cu toţii şi „La Tunel“. Iar, adesea, când vremea o permite pleacă şi în câte o drumeţie nocturnă pe cărările pe care le-a bătut de atâtea ori.

Bine de ştiut

Dacă vreţi să mergeţi la Refugiul „Bâlea-Tunel“, aveţi varianta de a urca fie cu maşina, atunci când Transfăgărăşanul este deschis, fie cu telecabina (40 lei/urcarea-adult, 20 lei/urcarea -copil). Cazarea costă 50 lei, micul dejun – 20 lei, prânzul (ciorbă şi felul doi) – 35 lei, iar ceaiul, cafeaua, răcoritoarele şi berea, între 5-10 lei. Porţiile de mâncare sunt mari, iar afinata este din partea casei. Pentru că numărul de locuri de dormit este limitat la 26 de persoane, este recomandat să sunaţi înainte pentru rezervare: 0744313207.

WhatsApp-Image-2021-06-23-at-16.32.01-768x513_452e8.jpeg

WhatsApp-Image-2021-06-23-at-16.32.00-768x513_5843c.jpeg

WhatsApp-Image-2021-06-23-at-16.32.00-1-768x513_68ca5.jpeg

WhatsApp-Image-2021-06-23-at-16.29.46-696x522_d7246.jpeg

WhatsApp-Image-2021-06-23-at-16.29.45-696x522_02139.jpeg

WhatsApp-Image-2021-06-23-at-16.29.45-2-768x576_1_90236.jpeg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI