USR-PLUS și UDMR au semnat un act adițional la protocolul Coaliției. Documentul prevede că deciziile politice majore se iau colegial

După aproape o săptămână de la demiterea lui Vlad Voiculescu și două runde de discuții și condiții puse în Coaliție, PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns marți la un acord. Liderii celor trei formațiuni au semnat „un act adițional” la protocolul Coaliției și au anunțat că noul ministru al Sănătății va fi aflat miercuri, potrivit hotnews.ro.

Documentul prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului. Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Preşedinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se mai arată în document.

La finalul discuțiilor liderii celor trei partide și premierul Florin Cîțu au susținut câte o scurtă declarație de presă, fără a răspunde niciunei întrebări.

  • Ludovic Orban: „Am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliţie, care să aducă proceduri şi puncte de vedere care să ducă la creşterea încrederii între parteneri, la îmbunătăţirea mecanismelor de funcţionare a coaliţiei. Formaţiunile politice sunt conştiente de responsabilitatea pe care o au de a asigura buna guvernare a României. Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înţelege şi-au făcut iluzii”
  • Dan Barna: „Coaliția a depășit astăzi o situație delicată, iar funcționarea și succesul ei țin de încredere, respect și reguli. După discuții care au avut și momente delicate, am reușit să avem o completare a acordului care a constituit această coaliție. Avem toată încrederea că prin ceea ce am agreat azi vom putea să ducem mai departe România în această luptă cu COVID și să intrăm în acea direcție de însănătoșire a țării”
  • Dragoș Tudorache: Mâine vom face o propunere pentru un nou ministru al Sănătății
  • Kelemen Hunor: „În acest act adițional nu există lucruri extraordinare, extravagante. Sunt lucruri care vor asigura o funcţionare coerentă, decizii coerente în coaliţie, atât la nivel guvernamental, cât şi în Parlament şi câteva puncte accentuate din programul de guvernare, fără să adăugăm nimic la programul nostru de guvernare”
  • Florin Cîțu: „Coaliția merge mai departe. Astăzi a fost făcut un pas important pentru a avea o guvernare mult mai eficientă şi o coerenţă a deciziilor politice în coaliţie”

Consultă aici textul integral al acordului

Citește continuarea pe hotnews.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...