Bărbatul din Hunedoara care a trântit la pământ un copil, într-un parc din municipiu, a fost arestat preventiv, luni seară. El fusese reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea a trei infracţiuni, respectiv loviri sau alte violenţe, violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Un val de furie a stârnit pe rețelele sociale un filmuleț de câteva zeci de secunde în care Alexandru Cobzaru, un bărbat de 29 de ani, din Hunedoara, a fost înregistrat în timp ce a atacat cu sălbăticie și fără a avea vreo ezitare, un copil în vârstă de 13 ani, care se afla într-un loc de joacă amenajat într-un cartier din municipiu, potrivit romaniatv.net.
Duminică seara, agresorul a fost reţinut preventiv de poliţişti, pentru 24 de ore, iar luni va fi prezentat magistraților Judecătoriei Hunedoara, care vor decide asupra solicitării de arestare preventivă. În fața polițiștilor, tânărul ar fi plâns, potrivit unor surse din anchetă, susținând că nu și-a mai putut controla nervii. „A declarat că recunoaște și regretă faptele săvârșite, pe care le-a pus pe seama unei izbucniri de furie”, au precizat anchetatorii despre mărturia „monstrului din parc”.
Mărturia „monstrului din parc” după reconstituire. Imaginile publicate pe rețelele de socializare îl arată pe acesta îndreptându-se furios către copilul care se dădea pe un leagăn, iar după ce l-a înjurat, strigându-i „Vino aici, f… morţii mă-tii”, l-a strâns cu mâinile de gât, l-a ridicat deasupra capului său și l-a trântit puternic de caldarâm. Copilul, care este chiar nepot al agresorului, s-a prăbușit cu zgomot, lovindu-se cu capul și cu spatele de tartan, iar după ce a mișcat de câteva ori din mâini și a gemut, a rămas neclintit, leșinând din cauza șocului.








