Descoperire macabră la marginea unei păduri de lângă Târgu Jiu, unde un taximetrist a fost găsit mort, în mașina cu care dispăruse la începutul acestei săptămâni.
Anchetatorii spun că nu ar avea suspiciuni în privința morții acestuia, însă colegii acestuia găsesc cel puțin nefiresc locul în care colegul lor și-a găsit sfârșitul, potrivit stirileprotv.ro.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost dat dispărut luni de către mama sa, după ce nu s-a mai întors acasă, iar de atunci a fost de negăsit. Miercuri, un localnic a descoperit mașina, în care se afla trupul neînsuflețit al bărbatului. Omul a sunat la 112 și a dat alarma.
Taximetristul a fost găsit la aproape doi kilometri de șoseaua principală, la marginea unei păduri. Cunoscuții acestuia spun că bărbatul nu ar fi intrat niciodată cu mașina în astfel de locuri retrase.
Anchetatorii spun că, deocamdată, nu există indicii că ar fi vorba despre un caz de omor, dar așteaptă și rezultatul necropsiei, potrivit sursei citate.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legalp pentru a se afla cauza exactă a morții.








