Percheziţii în legătură cu achiziţia de măşti medicale în perioada stării de urgenţă. Directorul Adrian Ionel ar fi produs companiei de stat UNIFARM un prejudiciu de 3,5 milioane de lei

Cinci percheziţii domiciliare au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov în legătură cu achiziţia de măşti medicale în perioada stării de urgenţă, o persoană urmând să fie dusă la audieri, anunţă IGPR.

IGPR: ”Ppoliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 5 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu şi fals în declaraţii, toate în legătură cu achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

În acelaşi timp, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane.

”Persoana în cauză va fidusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acesteia, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

La acţiune, participă poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.”

Acțiunea îl vizează pe Adrian Ionel, director Unifarm în perioada stării de urgență, care este cercetat și de DNA din decembrie 2020, fiind acuzat la acel moment că a încheiat un contract pentru 1,5 milioane de măşti cu o firmă neautorizată şi a plătit un avans de 3,5 milioane de lei, iar până la momentul anchetei, firma nu livrase nicio mască.

Acuzaţiile la adresa fostului director erau de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...