Momentul în care polițiștii sunt atacați cu pietre și bâte de romii din Coroieni. Cum arată mașina MAI după incident. FOTO-VIDEO

Un echipaj de poliție a fost atacat duminică cu pietre și bâte în timpul unei intervenții din comuna Coroieni, județul Maramureș. Imaginile atacului au fost postate pe pagina de Facebook a Sindicatului polițiștilor Europol. Din fericire, agenții au scăpat teferi, însă mașina MAI a fost distrusă.

Sindicatul Europol: Polițiști atacați cu pietre

Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a intervenit în această după amiază la un apel 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință.

Se întâmpla în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână și unde autoritățile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, așa cum s-a mai relatat în presă.

După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost „sprijinit” de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii.

Până în acest moment a fost identificat și reținut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceștia vor fi cercetați pentru ultraj și distrugere. Din fericire, colegii noștri au scăpat fără vătămări, dar deznodământul putea fi altul dacă nu reușeau să ajungă la mașină.

Ulterior sindicaliștii au postat imagini cu mașina de Poliție distrusă după atac:

Așa arată „autospeciala” de poliție după intervenția polițiștilor în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, jud. Maramureș.

Acum rămâne doar să ne spună procurorii că cei aproximativ 12 agresori rromi nu prezintă pericol social și trebuie cercetați în stare de libertate. Felicitări colegilor pentru intervenție și pentru faptul că au reușit să evite să fie vătămați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...