Șoșoacă – Rafila, schimb de replici la Antena 3: Sunt mai inteligentă ca alții / Absolut, se vede de la distanță!

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, şi Diana Şoşoacă, avocat şi proaspăt senator AUR, au avut un schimb de replici spumos miercuri seara, la Antena 3, pe tema testărilor pentru depistarea coronavirusului.

Totul a început când Șoșoacă a afirmat că a văzut pe mai multe foi de analiză ale unor persoane testate pentru COVID faptul că mai multe centre de recoltare care fac testul RT-PCR nu ar fi acreditate RENAR.

Cel puţin, susţine Şoşoacă, aşa ar scrie în josul paginii, cu litere mici, „activitate de recoltare neacreditată RENAR”. Principala activitate a RENAR este acreditarea laboratoarelor de analize umane.

Rafila: Recoltarea analizelor nu se poate acredita, ci laboratorul

În replică, medicul Rafila a explicat că activităţile de recoltare a analizelor nu se pot acredita, ci doar laboratoarele, pentru că acestea din urmă nu-și pot asuma răspunderea pentru un procedeu pe care nu l-au făcut ele. „Recoltările depind de cine le realizează”, a adăugat medicul.

În context, Rafila a spus: „eu vă dezamăgesc. Dacă testul a ieşit pozitiv înseamnă că a fost recoltat corect. Riscul este doar ca el să nu fie recoltat bine”.

Diana Şoşoacă, în dezacord cu el, a intervenit: „Şi dacă era negativ era recoltat incorect?”.

Alexandru Rafila: Doamna senator, mă lăsați să vorbesc?

Diana Șoșoacă: Vă pot adresa o întrebare, totuşi.

Alexandru Rafila: Dumneavoastră aveţi întrebari în cascadă.

Citește continuarea pe antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...