Florin Cîțu: Etapa a treia de vaccinare ar putea fi accelerată și să înceapă în martie

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de hotărâre prin care este suplimentată lista persoanelor care se pot vaccina în a doua etapă. Premierul Florin Cîțu susține că în această etapă intră doar personalul cheie din instituțiile publice, care sunt necesari funcționării statului, nu toți angajații acestora. „Când se vor face aceste liste cu aceste persoane le recomand conducătorilor acestor instituţii să aibă în vedere acel personal esenţial, fără de care nu pot funcţiona. Nu vorbim de toată instituţia în această etapă”, a spus Cîțu. Acesta a mai afirmat că este posibil ca etapa a treia să înceapă în martie, nu aprilie cum era prevăzut inițial.

Premierul a mai spus că Hotărârea de Guvern este un document flexibil care poate să fie modificat în funcţie de evoluţia din teren şi în funcție de cum sunt primite vaccinurile.

„Etapa a doua a început mai devreme cam cu două săptămâni, am reușit să facem acest lucru pentru că am avut stoc de vaccin. Dacă lucrurile merg bine, vom accelera și etapa a treia”, a precizat Florin Cîțu. Acesta susține că centrele de vaccinare sunt pregătite pentru 150.000 de vaccinuri pe zi. Însă totul depinde de primirea acestor vaccinuri.

Premierul a mai spus că în acest moment se știe foarte clar că există 2,4 milioane de vaccinuri de la Pfizer care vin până în 29 martie. „Înseamnă că un milion şi ceva de persoane vor avea până atunci cele două doze de vaccin. Dar în planul iniţiat avem şi Moderna, cu încă 400.000. Mai este şi AstraZeneca. Pe parcurs, dacă apar aceste vaccinuri, vom modifica această hotărâre de guvern, pentru a accelera şi etapa a treia. Trebuie să spun că şi etapa a doua a fost accelerată faţă de planul iniţial. Deci suntem pregătiţi să accelerăm şi etapa a treia dacă vor veni aceste vaccinuri”, a precizat Cîţu.

Acesta a mai spus că strategia iniţială a fost regândită, astfel încât să existe şi o etapă a treia A, în care vor fi incluse categorii esenţiale din etapa a doua. „Au fost mai multe discuţii, până la urmă am ajuns la o formă finală şi am discutat ca strategia iniţială să fie regândită şi avem această etapa a doua şi urmează o etapă a treia A, în care avem iarăşi alte categorii esenţiale care iniţial ar fi fost în etapa a doua”.

Citește articolul integral pe hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...